Puternic consiliat de un șpagasin dovedit, / Senatorul Potecă n-a reușit încă...

Puternic consiliat de un șpagasin dovedit, / Senatorul Potecă n-a reușit încă vreun demers concret în interesul județului Hunedoara

Timp de citire: 2 minute

Senator de Hunedoara de la finele anului 2020, Vasilică Potecă n-a reușit, în cele 456 de zile din primul și (foarte probabil) ultimul său mandat de parlamentar, să identifice nici măcar o problemă, mai mică sau mai mare, cu care se confruntă județul Hunedoara.

 

Drept urmare, senatorul Potecă n-a adresat, în numele locuitorilor acestui județ, nici măcar o întrebare ori interpelare entităților de stat. Nici despre minerit/energie, nici cu privire la starea drumurilor, nici referitor la intențiile guvernamentale de a sprijini dezvoltarea turismului, de a stopa depopularea masivă a județului ori de a sprijini reconversia forței de muncă.

Adevărat! Dl. senator a semnat 37 de inițiative legislative. Nici una nu îi aparține însă, ca proprie idee, parlamentarul hunedorean semnând la grămadă, alături de zeci de parlamentari. Doar 4 din cele 37 de inițiative au și devenit legi, unele fiind respinse, retrase ori încă în diverse stadii anterioare votului efectiv. Adică nu e musai să ajungă vreodată legi.

Numele senatorului Potecă apare menționat de fix 16 ori în decursul dezbaterilor parlamentare. Din păcate, însă, pentru acest județ, senatorul a zis doar că este „pentru” sau „împotrivă”, fără vreo părere.

În schimb, senatorul hunedorean a prins lotul de deplasări externe. La New York, Katowice și Roma.

În timp ce mulți liberali hunedoreni, tineri bine pregătiți intelectual, nici măcar nu ar visa să se pună în valoare creionând inițiative legislative ori diverse întrebări și interpelări în interesul județului Hunedoara, pe cine credeți că a angajat și remunerează senatorul Potecă, din fonduri publice, de la cabinetul său parlamentar? Tocmai pe Tiberiu Ioan Balint, fost vicepreședinte al CJ Hunedoara. Pe care vă sfătuim să nu-l căutați cu vreo problemă de interes parlamentar în 11 și 13 aprilie 2022. În zilele menționate, la Tribunalul Hunedoara, se judecă dosarele în care Balint ajunge în fața instanței pentru că a încasat o șpagă de 5,1 miliarde de lei vechi. Deși a pus la cale un mecanism infracțional ingenios, Balint a dat banii înapoi, s-a ales cu 24 de ore și o condamnare cu suspendare. Cam cât iei dacă te îmbeți criță și dai cu mașina în gard.

Evident că dreptul de acces pe piața muncii al șpagasinului consilier parlamentar este garantat, mai ales că omul trebuie să se îndrepte, să uite că a mers pe căi greșite și să redevină un cetățean model. Atâta doar că, din analiza activității parlamentare a senatorului Potecă, nu reiese că acesta din urmă ar fi beneficiat de vreo consiliere din partea cuiva, a lui Balint ori a unei terțe persoane, pe motiv că, în afară de cele trei deplasări, nu pare să fi depus vreun efort concret, palpabil, pentru care să-i fi fost necesară consiliere ori unul sau mai mulți angajați în acest sens.

Senatorul poate însă spăla rușinea cu o inițiativă legislativă referitoare la condițiile din arestul preventiv ori care să pună la punct mecanisme prin care, ajunși în funcții publice, aleșii județeni (spre exemplu, vicepreședinții de CJ) să nu mai poată înființa firme controlate prin interpuși ori să încaseze șpăgi de miliarde. De lei vechi sau noi. Părerea noastră.

P.S.: Dacă pentru o șpagă de 5,1 miliarde de lei vechi te alegi cu 24 de ore de arest preventiv și dai banii înapoi (asta dacă te și prinde cineva), pentru niște autobuze vechi cumpărate de o entitate de stat fără proceduri de achiziție publică sigur scapi mult mai ușor.

Jurnalist cu experiență, activează în media din anii '90. A fondat și conduce publicațiile Hunedoara Plus, Ziarul Văii Jiului, Timiș Plus și agenția de publicitate și relații publice Confort Media.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii