„Puterea magiei din povești” – transpusă pe muzică de elevii de la...

„Puterea magiei din povești” – transpusă pe muzică de elevii de la „I.G. Duca” Petroșani și de la Școala de Muzică

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

Un eveniment muzical deosebit și care a inclus elevi de la Școala Gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani ne-a atras în acest început de săptămână atenția.

 

Elevii Școlii de Muzică din cadrul Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” Petroșani ori de câte ori au ocazia încântă audiența prin talentul lor desăvârșit și prin pasiunea de care dau dovadă, iar aici să nu uităm și de pregătirea exemplară pe care o primesc de la profesorii de muzică cu care se pregătesc săptămânal.

Spectacolul de care vă spunem azi s-a consumat în locația deosebită a Restaurantului „La Belle Epoque” din Petroșani, într-un cadru ce vine ca o mănușă la astfel de evenimente și la o așa muzică. Titlul „Puterea magiei din povești” i-a îndemnat din start pe cei prezenți să viseze pe acorduri muzicale și să-și mențină acel tonus bun și energic pe care numai muzica bună ți-o poate da.

Doamna profesor Alina Ghirold a pus la cale acest eveniment derulat în cadrul Erasmus +, dumneaei fiind de altfel coordonatorul principal al proiectului la Petroșani, intitulat generic: „Puterea magiei din povești”. Trebuie spus că alături de România și Petroșani mai există și parteneri străini la acest proiect, din țări precum Italia – de altfel din această țară există un coordonator principal al proiectului în ansamblu său, Macedonia, Spania și Turcia.

Spectacolul în sine prezentat de elevi a fost superb, reprezentanții școlii amintite și cei ai Școlii de Muzică pregătind din start și o surpriză muzicală celor prezenți, în sensul că nici mai mult nici mai puțin de 18 elevi ai secției de muzică, din ciclul primar și gimnazial au fost prezenți în concert, festinul muzical fiind unul deosebit. Iar la toate acestea ce să mai zicem, felicitări acestor minunați și talentați copii ai Petroșaniului și ai Văii Jiului, dar și profesorilor care se ocupă de ei și am începe cu doamna Adina Stan, am continua cu doamnele Matilde Stoica și Camelia Ilina și, nu în ultimul rând, Aurelian Epuraș.

Marți, 26 ianuarie, acțiunile din cadrul acestui proiect continuă. Cei care se ocupă de aceste acțiuni, prin doamna profesor Alina Ghirold ne-au informat că evenimentele cu copii din cadrul proiectului se mută la Teatrul „I.D. Sîrbu”, acolo unde tot copiii de la „I.G. Duca” „vor aduce poveștile pe scenă, alături de speakeri motivaționali, pentru că eroi nu sunt doar în povești, ci și printre noi, în viața de zi cu zi”. Adică, „Parapantistul Tomi Coconea și înotătorul Avram Iancu își vor spune în fața copiilor și a asistenței propriile povești de viață ce i-au transformat în adevărați ambasadori ai municipiului Petroșani, ai Văii Jiului și ai Hunedoarei”, se arată în mesajul organizatorilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii