Cataloage Confort Media
Bubuie Valea Jiului în această perioadă, după asfințitul soarelui. Momârlani din toate colțurile pușcă cu carbid, păstrând astfel un obicei străvechi care semnifică alungarea răului, pentru a întâmpina Învierea Domnului. Focul și împușcăturile apără comunitatea de spiritele rele, iar aseară am fost și noi la Cimpa, pentru a fi părtași la acest obicei.
În Ținutul Momârlanilor, în fiecare an, de Paști, un obicei specific zonei este dus mai departe din generație în generație, cu sfințenie. „Pușcatul cu carbid” se practică pe tot parcursul Postului Paștelui, dar mai ales în Săptămâna Mare și, în special, în Noaptea Învierii. Pușcatul are ca semnificație alungarea răului, pentru a întâmpina Învierea Domnului. Focul și împușcăturile apără comunitatea de spiritele rele, dar simbolizează și focul la care a stat Iisus în Grădina Ghetsimani. Există însă și teoria conform căreia doar astfel poate fi spartă piatra de pe mormântul lui Iisus și drumul Lui spre ceruri deschis în noaptea de Înviere.
„Eu am 61 de ani și, de când mă știu, aceste obiceiuri există la momârlani. Din bătrâni se spune că reprezintă alungarea «helor rele», adică a spiritelor rele. Alții ne mai spuneau că, la fel cum se trag salve de tun când moare un președinte, și noi tragem cu carbid în această perioadă. Când eram copii, nu ne lăsau să pușcăm decât din Joia Mare. Atunci făceam un foc mare și, din acel moment, începeam să pușcăm până în noaptea de Înviere, până trăgeau clopotele la biserică. Și atunci, ca și acum, ne adunam: copii, tineri, bătrâni, și pușcam până noaptea târziu”, a spus Costel Furdiu, momârlan din Cimpa.
Kilograme de carbid și mai multe țevi de 3–4 metri lungime sunt duse pe dealuri, se face un foc mare, și toată noaptea țevile „pușcă”, provocând un zgomot asurzitor. În trecut, existau mai multe grupuri de tineri care se „duelau” la pușcat – și așa se întâmplă și astăzi.
„Eu pușc de vreo 8 ani, de când eram mic. Tata venea, îmi punea țeava, băga apă, și eu doar pușcam cu focul. Ne strângem mulți de fiecare dată și pușcăm toată Săptămâna Mare”, a spus unul dintre tinerii care duc mai departe tradiția.
Pușcatul în sine are o tehnică specială. Țevile sunt înfundate cu o tablă groasă, sudată în partea care reprezintă baza. Puțin mai sus este făcut un orificiu prin care se dă foc. Carbidul este introdus în țeavă, apoi se adaugă puțină apă, pentru a se forma vapori care iau foc și provoacă zgomotul asurzitor.
„Cinste lor că duc mai departe tradiția! Și să știți că sunt conștiincioși și respectă datinile noastre, păstrate din moși-strămoși. Suntem mândri de ei. Doar așa, noi, momârlanii, nu ne pierdem originile”, a mai adăugat Costel Furdiu.
Se pușcă cu carbid în toată Valea Jiului, în Săptămâna Mare, pentru a alunga spiritele rele și a întâmpina Învierea Domnului. Obiceiul este păstrat cu sfințenie din generație în generație, în Ținutul Momârlanilor, care reușește astfel să-și ducă mai departe datinile. Din prima zi de Paști, tot aici încep și nedeile – un alt obicei străvechi.
