Cataloage Confort Media
Da, salvamontiștii au găsit, la Hunedoara, liantul diplomatic ideal pentru a li se face auzite pretențiile și la București. Aceștia s-au adresat deputatei Carmen Hărău cu o chestiune sensibilă, extrem de importantă pentru o activitate profesională calitativă, dar mai ales pentru siguranța turiștilor în munți.
În momentul de față, salvatorii montani au ca vârstă de pensionare 65 de ani, ca mai toate categoriile de angajați. Însă, la o vârstă înaintată, și după o viață petrecută pe munte, este greu să mai salvezi oameni când ai deja 60-65 de ani. Este practic imposibil ca un om trecut de 55 de ani să mai facă față provocării de a coborî pe targă un rănit tocmai de pe crestele munților. După această vârstă, un bărbat poate avea probleme cardiace, afecțiuni articulare sau diabetice. Cum ar mai putea să i se pretindă o activitate profesională responsabilă? Cum i se mai poate pretinde un efort susținut, de ore întregi, în cazul căutărilor montane pe timp de zi și de noapte?
Salvatorii montani fac parte din grupul profesiilor cu risc crescut. Acestora li se cere să acționeze în cele mai vitrege condiții. Dacă un salvator minier coboară în măruntaiele muntelui pentru a scoate la suprafață răniți, salvatorii montani sunt nevoiți să urce pe cele mai înalte culmi ale muntelui pentru a rezolva o urgență. Această meserie este una complexă, nu se practică la scară largă, impune o pregătire specifică și un stil de viață asemenea.
Având în vedere aceste aspecte, deputatul Carmen Hărău a cerut Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale un punct de vedere despre acestă evidentă discriminare din Legea Pensiilor și felul cum poate fi ea eliminată, astfel încât salvamontiștii să poată beneficia de încadrarea în grupa specială în vederea pensionării. Vom reveni.
Sonia LIBERESCU
