Primul sat dac autentic se construieşte la poalele Retezatului

Primul sat dac autentic se construieşte la poalele Retezatului

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

În premieră în România, la poalele Retezatului este construit un sat dacic autentic. Proiectul satului dacic „Sargeţia” este pus în practică de o asociaţie nonguvernamentală din Hunedoara şi prevede construirea a 20 de case-muzeu şi ateliere, în localitatea Ohaba Sibişel. De asemenea vor fi ridicate câteva construcţii ce vor putea fi închiriate de turişti. Proiectul include un muzeu format din 11 case dacice şi 9 ateliere cum sunt cele ale fierarului, bijutierului sau un depozit de cereale. Din cele 11 case-muze, fiecare va avea un specific aparte, în funcţie de statutul social al „proprietarului”, astfel că unele vor fi bordeie îngropate până la jumătate în pământ, iar altele vor fi locuinţe pe sol. Construcţia cea mai impunătoare va avea două etaje şi va arăta cum trăia nobilul din sat, spune Marius Achim „Achimoto”, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Free Bikers Hunedoara, care derulează acest proiect. În prezent, tinerii de la Free Bikers lucrează la Casa Sargeţia, prima locuinţă din proiect, pe care speră să o finalizeze la exterior până la venirea iernii. Se va continua cu interiorul, astfel încât la primăvară construcţia să fie gata. După ce vor fi gata primele construcţii, satul dacic va fi promovat pentru a intra în circuitul turistic. (sursa: RADOR)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii