„Radu Sienerth”, centrul social din Aeroport, va acorda asistenţă, zilnic, la 150 de persoane
„Bătrâneţe, haine grele, ce n-aş da să scap de ele”, aşa spune un cântec al Mariei Tănase. Bătrâneţea nu a fost niciodată uşoară, dar este foarte important pentru oricare dintre noi să nu se transforme într-un chin. Problema este că, uneori, ajunse la bătrâneţe, unele persoane nu mai au control asupra vieţii lor. Nu-i mai ajută corpul, puterile pier, boala devine parteneră de viaţă şi de multe ori nici copiii nu pot să aibă grijă de ele. Atunci bătrâneţea este un chin prelung, din care nu îţi doreşti decât să scapi. Însă ajutorul serviciilor de specialitate poate să amelioreze orice stare de neputinţă şi disperare a bătrâneţii.
La Petroşani, Centrul de îngrijire pentru vârstnici de la Dărăneşti, proiect al părintelui Gabriel Bulf, a fost primul de acest gen. A început să fie amenajat în 2012, în sediul unei foste şcoli şi a început să funcţioneze din 2013, atunci când a primit şi acreditare de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Centrul a făcut demersurile şi pentru a obţine licenţierea în domeniu, urmând ca o comisie ministerială să vină la centru, în control, în acest sens.
În 2012, când a început lucrările la Centrul de îngrijire pentru bătrâni, părintele Bulf a renunţat la orice activitate privată, pentru a se putea ocupa de acest proiect. Nu a fost uşor. Cum să fie, când tot ce s-a realizat în fosta şcoală, de la amenajări interioare, exterioare, dotări, achiziţii de aparatură, s-a făcut din donaţii, din resurse proprii? Centrul şi acum îşi finanţează existenţa din resurse proprii. Cine dă bani pentru ca 28 de vârstnici să aibă adăpost, căldură, apă caldă, mâncare, îngrijire medicală, asistenţă permanentă, asistenţă specializată?
„Tot ce am realizat aici, toate serviciile pentru bătrâni sunt asigurate din resurse proprii. Banii vin din donaţii de la biserică. Să ştiţi că lumea donează mult, cu inima deschisă, pentru că ştie exact ce facem noi aici. Sunt oameni de afaceri, cunoştinţe, enoriaşi, din mediul universitar, din sănătate, care, dacă apelez la ei pentru ceva, imediat mă ajută. De curând am spus cuiva că am nevoie de două geamuri termopan, a venit, le-a instalat imediat. Oamenii răspund bine la nevoile centrului. Am colaborat cu domnul Tamaş, cu Simi Iordache, şi nu numai, a ajutat la început şi doamna Monica Iacob-Ridzi şi domnul primar. Mulţi sunt anonimi, trimit doar bani. Nu sunt cheltuieli puţine, din contră, sunt cheltuieli multe. Vârstnicii au parte de îngrijire completă, iar copiii de grădiniţă, 20 la număr, sunt şi ei ajutaţi”, spune părintele. Aici funcţionează, de la început, şi o grădiniţă. Mică, cochetă, plină de culoare.De ce a ales să realizeze un centru de acest fel şi nu un altul la Petroşani? De ce nu şi-a văzut liniştit de parohie? „Era nevoie de un asemenea centru la Petroşani, dar îmi şi lipseau bătrânii mei. Eu am mai avut un centru la Râu Bărbat, tot pentru bătrâni, spune preotul Bulf, şi făceau parte din viaţa mea. Mă obişnuisem cu ei. Ei au nevoie nu numai de îngrijire sanitară, au nevoie de consiliere spirituală, facem aici slujbe mereu, ne întâlnim, vorbim”.
Centrul de îngrijire are internaţi 28 de bătrâni, 20 de femei şi 8 bărbaţi. Starea de sănătate şi nevoia de asistenţă au fost criteriile de selecţie, dar niciodată apartenenţa religioasă, aici fiind internaţi şi bătrâni de alte confesiuni. Stau câte doi în cameră, în module de două camere, cu baie proprie. Centrul are o cantină, un loc de socializare, paturi pentru tratament, sistem de încălzire propriu. Au fost aduşi aici bătrâni cu boli grave, avansate, ca Alzheimer, bătrâni singuri, ai căror copii sunt în străinătate sau nu pot avea grijă de ei. Li se acordă îngrijire medicală, recuperare, sunt igienizaţi, hrăniţi, asistaţi în permanenţă, au parte de consiliere religioasă. Centrul dă de lucru pentru 14 angajaţi cu normă întreagă, de la asistente la contabilă, îngrijitoare, bucătărese, oameni de la întreţinere. Aici lucrează şi o educatoare care are grijă de copiii oamenilor din Bosnia. Centrul are contracte permanente de colaborare, cum prevede legea, cu un medic generalist, cu un psiholog şi cu un cadru ISU.
Proiectul din Aeroport va avea o cu totul altă amploare. 150 de persoane protejate
Consilierul local Lucia Muntean a avut iniţiativa realizării unui centru pentru vârstnici şi copii în Aeroport. Aeroportul este un cartier mare, problematic când vine vorba despre servicii de asistenţă socială. Nevoia serviciilor sociale conexe este atât de mare, încât era nevoie de un proiect amplu, de impact. În Aeroport părintele Pătraşcu a derulat o serie de proiecte sociale, unele cu finanţare externă, altele cu sprijinul bugetului local. Însă acestea nu acoperă nevoile reale. Ideea consilierului local de a crea aici un centru a fost bună, dar era nevoie şi de cineva să o pună în practică. Pentru că a dovedit că ştie să managerieze un asemenea proiect, Lucia Munteanu a apelat tot la părintele Gabriel Bulf. Consilierul a identificat şi spaţiul pretabil pentru acest centru, în zona Poştei nr. 2.
Au fost demarate deja procedurile pentru a realiza acest proiect. Spaţiul este dat în folosinţă gratuită. Aici se va amenaja un centru de îngrijire permanentă pentru 50 de vârstnici, cu îngrijire geriatrică de specialitate. Deja sunt 14 persoane care se pretează pentru un loc în viitorul centru.
Dar centrul va oferi servicii şi pentru 100 de copii proveniţi din familii defavorizate. Aici copiii vor avea parte de servicii tip after-school, se vor preda cursuri diverse, vor face lecţii, vor avea parte de ieşiri, acţiuni în grup. Fiecare copil va beneficia de o masă în sistem catering, vor fi consiliaţi, igienizaţi dacă este nevoie.
Centrul va primi numele tânărului decedat după tragedia de la Colectiv, Radu Sienerth, dar nu pentru că s-a făcut vâlvă în jurul acestui caz, ci pentru că Radu a fost mereu un voluntar activ al bisericii. Ajuta mereu, fără nicio reţinere şi fără nicio pretenţie. Era, pur şi simplu, un suflet bun. Centrul va purta numele Radu Sienerth, pentru că este cel mai bun exemplu al spiritului altruist.
„Centrul din Aeroport va fi unul complex. Vrem să ajutăm două dintre cele mai vulnerabile categorii sociale: copiii şi bătrânii. Vrem, de asemenea, să desfăşurăm o activitate integrată, astfel încât bunicii să se bucure de copii, şi copiii de bunici, să înveţe fiecare grija şi aprecierea pentru cel mai în vârstă, respectiv să se bucure de împlinirea pe care ţi-o dau copiii. Am ales acest nume pentru centru pentru că Radu a fost un tânăr exemplar, care a avut o relaţie bună atât cu biserica, cât şi cu proiectele noastre. Radu este un exemplu extraordinar, care, din păcate, s-a stins prea repede”, a menţionat părintele Bulf.
Pentru a acoperi cele două tipuri de activităţi, aici vor fi create 30 de locuri de muncă permanente. Banii pentru amenajarea acestui centru vor proveni tot din surse proprii ale bisericii.
Este nevoie de voluntari şi de donarea a 2 la sută din impozitul pe venit
Părintele Gabriel Bulf este de părere că tinerii trebuie învăţaţi cu acţiunile de voluntariat. Ei sunt capabili, altruişti, au o energie explozivă, acţionează impulsiv. Doar că nu ştiu cum să fie de folos, nu sunt educaţi în acest sens. Ei sar în ajutor de Paşte şi de Crăciun, dar este nevoie de voluntari în permanenţă, nu doar de două ori pe an. Aşadar, sistemul educaţional, programele locale trebuie să se focuseze în acest sens şi să coaguleze forţa tânără acolo unde este nevoie.
Până în prezent aproximativ 300 de persoane au donat 2 la sută din impozitul pe venit către Centrul pentru vârstnici. Este un ajutor important, şi ar fi fantastic dacă petroşenenii ar direcţiona aceşti bani către activităţile sociale din oraş sau din Vale. Nedirecţionaţi, aceşti bani se duc unde decid autorităţile centrale. Pe site-ul nostru, www.zvj.ro, puteţi descărca formularul pentru direcţionarea impozitului pe venit către centrele pentru vârstnici din Petroşani – Asociaţia „Bunicii Văii Jiului” – Centrul de îngrijire pentru vârstnici Petroşani.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 227 din 17.07.2014 a fost aprobată Convenţia de parteneriat încheiată între Consiliul Local al Municipiului Petroşani – Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani şi Asociaţia ,,Bunicii Văii Jiului” – Centrul de îngrijire pentru vârstnici „Sf. Pantelimon şi Sf. Nectarie” situat în Petroşani, str. Dărăneşti nr.9.
Primăria Petroşani sprijină acest proiect manageriat de Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Conform informaţiilor de la Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani în anul 2014 asociaţia a primit o subvenţie de 16.000 lei, în 2015 s-a acordat o subvenţie de 4.000 lei. Pentru anul 2016 sunt prevăzuţi în buget 24.000 de lei pentru această asociaţie, dar părintele Gabriel Bulf spune că până în acest moment nu a depus o cerere de finanţare la Direcţia de Asistenţă Socială.
Şeful Direcţiei, Cristina Mraz, a subliniat faptul că pentru serviciul pe care îl conduce existenţa centrelor de ajutor social pentru diferitele categorii vulnerabile este de importanţă crucială. De aceea, primăria doreşte o colaborare permanentă cu ONG-urile care desfăşoară o asemenea activitate.









