Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, va avea încă un Consiliu Local

Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, va avea încă un Consiliu Local

Timp de citire: 3 minute
Elevii colegiilor din municipiul Petroșani își vor trimite în următoarele săptămâni reprezentanții desemnați prin vot în Consiliul Consultativ al Tinerilor, care va fi organizat și va funcționa în mod foarte asemănător cu Consiliul Local al municipiului Petroșani.
Cei 19 aleși vor fi elevi ai claselor a X-a și vor avea un mandat de 2 ani, timp în care vor avea posibilitatea să-și dezvolte numeroase calități utile pentru integrarea lor armonioasă în viața comunității.
Obiectivele acestui proiect inițiat de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi în colaborare cu membrii Asociației Casa Pro Urbis, includ:
• Angrenarea tinerilor din clasele a X-a de la colegiile din localitate, în activități care să le permită cunoașterea, înțelegerea și punerea în practică, prin implicare directă și/sau prin colaborarea cu administrația publică locală,  a mecanismelor și mijloacelor care stau la baza organizării și funcționării acesteia, prin proiecte și acțiuni adecvate copiilor și tinerilor, în vederea dezvoltării unei atitudini sociale și civice corecte, în relație armonioasă cu tot ceea ce reprezintă viața comunității municipiului Petroșani și în parteneriatul dintre tineri și elementele de societate civilă din municipiu.
• Promovarea și susținerea tuturor valorilor izvorâte din activitățile desfășurate de și pentru copiii și tinerii municipiului, la toate nivelele de reprezentare,
• Acționarea prin mijloace specific de comunicare, pentru combaterea elementelor nocive care pot afecta viața copiilor și tinerilor și pentru promovarea unor obiceiuri de viață sănătoase.
• Dezvoltarea voluntariatului ca formă de integrare socială, culturală și mai ales civică aliniată la modul de organizare a comunității Petroșaniului, ca parte din spațiul European.
• Dezvoltarea leadership-ului și a spiritului decizional la vârsta adolescentină, pentru formarea de personalități pregătite să-și asume responsabilități în organizarea și managementul unei comunități.
Zilele următoare elevii claselor a X-a se vor întâlni cu primarul Petroșaniului, de la care vor afla amănunte despre cine poate candida la un fotoliu de consilier al tinerilor și ce anume au de făcut cei ce vor intra în cursa electorală, pentru a avea succes în acest demers.
Candidații vor fi desemnați de elevii fiecărei clase a X-a, prin vot intern. Din totalul candidaților vor rămâne în competiția electorală câte 2 elevi din fiecare clasă, care își vor susține candidatura în fața tuturor colegilor din colegiu. La finalul campaniei electorale elevii colegiilor din clasele IX-XII vor desemna prin vot pe cel mai bun reprezentant din fiecare clasă. Practic fiecare clasă a X-a va trimite în Consiliul Consultativ al Tinerilor câte un reprezentant care va face parte din comisiile de specialitate și își va exercita dreptul dobândit conform Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului ales.
”Acest proiect vizează în primul rând dezvoltarea unei atitudini civice cât mai puternice în rândurile tinerilor, care pe lângă faptul că vor putea experimenta modul în care se administrează o comunitate, vor avea posibilitatea să-și atragă nu doar colegii de generație, dar și pe cei din clasele de școală, ba chiar și pe cei mai mici de la grădiniță, în activități care să impulsioneze participarea activă copiilor și tinerilor în viața comunității.
Principiul comunicării active, constructive, practice și eficiente este esențial în tot acest demers și vom urmări ca tinerii aleși să învețe să comunice în acest mod, sau să-și rafineze aceste abilități pe care mulți dintre ei le au deja cultivate, dezvoltându-și astfel aptitudini de lideri de opinie și de viitori adulți pregătiți să-și asume responsabilități civice și sociale specifice vieții comunității noastre.
Sunt sigur că din activitatea lor vor izvorî proiecte minunate care să aducă un plus de culoare în viața petroșenenilor și cred că prezența lor cu propuneri sustenabile în cadrul Consiliului Local va avea un efect benefic asupra noastră a tuturor. Tinerii sunt creativi, sunt spontani, sunt entuziaști atunci când pot să-și promoveze liber ideile, gândurile, proiectele.
Pentru mine va fi o ocazie deosebită de a mă regăsi în mijlocul lor și o voi face ori de câte ori vor avea nevoie de dialogul dintre noi și de schimbul de opinii legate de viziunea mea și a lor despre prezentul și viitorul Petroșaniului.
Cred de asemenea că antrenarea lor de la vârste din ce în ce mai mici în activități sociale, civice, în înțelegerea corectă a modului de organizare a vieții într-o comunitate crește considerabil șansa de a asigura generația viitoare de lideri puternici ai urbei noastre.
Voi avea prilejul zilele viitoare să le transmit direct aceste opinii și, așa cum îi cunosc, cred că sunt nerăbdători să își etaleze potențialul minunat pe care îl au și pe care noi avem obligația să-l cultivăm și să-l susținem cât mai bine”, Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul Municipiului Petroșani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii