Primarul Hunedoara, Viorel Arion, a semnat vineri, la Prefectura Hunedoara, trei contracte de finanțare în valoare totală de 5.408.040 de lei. Acești bani au o destinație precisă – reabilitările stradale din municipiul Hunedoara. Contractele fac parte din Planul Național de Dezvoltare Locală – unul din programele guvernamentale de finanțare a investițiilor.
Hunedoara are nevoie de asfaltări ca de aer. Cu un așa potențial turistic, exploatat din ce în ce mai eficient, este absolut necesară asfaltarea cât mai multor artere din oraș, mai ales că sunt străzi pe care abia dacă se mai poate circula. Evident, Primăria Hunedoara a făcut toate demersurile pentru a primi finanțările necesare lucrărilor. Problema este că în ultimii patru ani am trecut printr-o cotitură a finanțărilor. Se încheia una dintre perioadele de finanțare europeană, iar noile proiecte vor putea fi demarate abia în anii următori. În același timp, Guvernul Ponta a oprit toate investițiile infrastructurale și a retras finanțările. Abia anul acesta a început să se mai miște ceva. În al doisprezecelea ceas, a primit și Hunedoara banii mult așteptați pentru străzi.
Imediat ce biroul de comunicare al primăriei a anunțat că vor veni finanțările mult așteptate pentru drumuri, pe un site de socializare, prin care se ține legătura cu populația, au curs criticile. Acum, nu o fi la modă să-l sufli de praful asfaltărilor pe pimar, dar să-l înjuri că ia bani de la Guvernul PSD pentru a face investiții, asta da cârcoteală. Lăsând la o parte datul cu presupusul on-line, cel mai tare sport la modă, sunt cetățeni care se bucură de vești, și vin cu propuneri. Ei știu cel mai bine pe unde și cât de greu se circulă. În topul zonelor pe care se dorește asfaltare se află strada Stejarilor, urmează Cărpiniș, Ghioceilor, parcările din Micro 5 și strada Mihai Vulcănescu. Așteptăm și decizia administrației publice, important este să curgă asfaltul, să umple gropile, să se bucure roțile și suspensiile.