Primăria Uricani a mai bifat un pas spre un centru turistic funcțional la Uricani. A achiziționat programe informatice și servicii de realizare a portalului web, informații și bază de date privind proiectul „Centru național de informare și promovare turistică în orașul Uricani, județul Hunedoara”. Valoarea achiziție este de 22.500 lei fără TVA. Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, este de 626.415,12 lei. Durata de implementare a proiectului este de 7 luni, începând din data de 29.05.2015 până la data de 29.12.2015.
În cadrul acestui proiect se vor executa lucrări de construcţie şi amenajare a unei clădiri în oraşul Uricani, cu o suprafaţă construită de 52,93 mp, în care se vor crea următoarele funcţiuni: spaţiu standuri – cu o suprafaţă utilă de 8,23 mp, spaţiu informare – cu o suprafaţă utilă de 34,94 mp şi spaţii anexe.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din oraşul Uricani va fi dotat cu mobilier specific, echipamente IT şi dotări exterioare şi, de asemenea, va dispune de personal de specialitate (două persoane) pentru funcţionarea acestuia, conform normelor metodologice privind acreditarea centrelor naţionale de informare şi promovare turistică. Baza de date şi site-ul propriu de promovare şi informare al CNIPT care se vor crea în cadrul proiectului vor fi conectate la sistemul naţional integrat cu acces on-line pentru colectarea şi diseminarea informaţiilor turistice, ce va fi realizat de autoritatea publică centrală pentru turism.