Primăria Lupeni a demarat reabilitarea infrastructurii în cartierul Bărbăteni

Primăria Lupeni a demarat reabilitarea infrastructurii în cartierul Bărbăteni

Timp de citire: un minut
Cartierul Bărbăteni a fost cel mai tare afectat de ploile care au căzut în municipiul Lupeni, inundaţiile produse atentând grav la infrastructura rutieră şi trotuarele de aici. Autorităţile lupenene au început cu puţin timp în urmă derularea unui amplu proiect de reabilitare a infrastructurii acestui cartier, proiect care constă în reabili­tarea şi bordurarea trotuarelor şi asfaltarea străzilor. Pentru a aduce un plus de confort cetăţenilor care locuiesc în acest cartier, Primăria Lupeni a derulat în paralel cu acest proiect şi o serie de activităţi edilitare prin care au fost tăiaţi, la cererea cetăţenilor, copacii care prezentau risc de accidente, a fost scos gardul viu, au fost demolate construcţiile care nu aveau autorizaţii şi afectau aspectul zonei. De asemenea, un alt proiect vizează extinderea reţelei de iluminat şi înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi moderne, cu un consum redus de energie.
b2_oLucrările de asfaltare şi reabili­tare au intrat într-o fază nouă, aceea de montare a bordurilor şi asfaltare a trotuarelor, astfel că proiectul a început să prindă contur.
Primar Cristian Resmeriţă ne-a declarat: „Proiectul avansează în Cartierul Bărbăteni. Într-o primă fază au fost scoase bordurile vechi şi au fost pregătite zonele unde va fi turnat asfalt. Constructorul a respectat până acum graficul de lucrări şi deja pro­iec­tul începe să prindă contur. Având în vedere că în acest cartier au fost efectuate şi o serie de acţiuni edili­tare pe un proiect de mo­­der­nizare a iluminatului public, în paralel cu lucrările de reabilitare şi reparare a infrastructurii, la finalizarea proiectului locuitorii din acest cartier se vor putea bucura de condiţii sporite de confort”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii