Conducerea AJF Hunedoara a reuşit să ducă la îndeplinire una dintre primele promisiuni pe care a făcut-o la alegerile din primăvara acestui an: organizarea unui turneu de fotbal pentru copii, dedicat memoriei celui care a fost prof. Mircea Sârbu, fost preşedinte al acestui for judeţean.
Peste 150 de copii, elevi în ciclul primar, de la unităţi şcolare din municipiul Deva, dar şi din judeţul Hunedoara, au participat, pe o vreme toridă, la prima ediţie a acestui turneu memorial, o competiţie organizată de către AJF Hunedoara, în parteneriat cu CNS Cetate Deva şi DJTS Hunedoara. Au fost prezente echipele şcolilor din Dobra, Ilia, Veţel, Teliucu Inferior, Şoimuş, iar din Deva cele reprezentând CNS Cetate, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria“, Colegiul Tehnic „Transilvania“ şi Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu“. Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, venit la Stadionul Cetate, a felicitat organizatorii turneul şi le-a garantat sprijinul său pentru viitoarele competiţii. De menţionat că toţi participanţii la acest turneu au primit premii din partea organizatorilor.
Profesorul Mircea Sîrbu, cel care a fost în fruntea Asociației Județene Fotbal Hunedoara timp de 27 de ani, a încetat din viață în data de 8 ianuarie 2018.
„Această competiție este un proiect de suflet. Este prima ediție a Memorialului Mircea Sîrbu. Toată lumea știe cine a fost Mircea Sîrbu, un om de mare valoare, un om de sport, un om de fotbal, care a făcut mult pentru fotbalul devean, hunedorean și național. Țin foarte mult ca tot ceea ce am învățat de la el, valorile lui, să le transmit mai departe prin munca mea, prin munca noastră. Și cui altcuiva aș putea să transmit aceste lucruri decât acestor minunați copii. Să sperăm că o bună parte dintre ei vor ajunge să ducă mai departe fotbalul nostru”, a declarat antrenorul Marius Sîrbu, fiul regretatului Mircea Sîrbu.