Pregătiri pentru „linia verde” / Primăria Petroşani continuă operaţiunea „noi parcări” 

Pregătiri pentru „linia verde” / Primăria Petroşani continuă operaţiunea „noi parcări” 

Timp de citire: 4 minute

După cum se știe, și în ziarul nostru s-a scris în amănunt, proiectul ce vizează transportul ecologic local din municipiul Petroșani, inclusiv cu ramificații spre Bănița și telescaunul din Parâng sau Cartierul Colonie, va fi implementat anul viitor. Până atunci, autoritățile locale petroșenene încep să pregătească orașul în acest sens. Prima bandă a drumului principal ce parcurge urbea de la poalele Parângului de la nord la sud urmând a fi destinată acestor autobuze ce vor asigura transportul local, totul fiind de altfel prevăzut în proiect ca fiind o cerință absolut obligatorie.

Operațiunea a început de anul trecut
Pentru ca acest lucru să se întâmple, primăria trebuie să creeze parcări pe tot traseul, acolo unde firește e mai aglomerat și e nevoie, astfel încât pe prima bandă a bulevardului 1 Decembrie 1918 să nu mai existe parcate mașini.
Toată organizarea în acest sens a început de anul trecut, când edilul petroșenean a dat ordin ca nicio mașină să nu mai staționeze pe prima bandă în zona spitalului, până la intersecția cu strada ce duce spre liceul de informatică. Cu greu și după luni bune, șoferii s-au conformat și au început să respecte această regulă, asta și după ce poliția rutieră și poliția locală au mai dat avertismente la unii șoferi mai nonconformiști. În plus, în zona spitalului a fost dată în funcțiune, tot anul trecut, o mare parcare, astfel încât cei cu treabă la spital sau angajații să poată parca acolo.

Zeci de parcări noi vor apărea în zona centrală
Acum urmează a doua parte a măsurii. Primarul a dispus ca din această primăvară să nu mai existe mașini parcate pe prima parte până în dreptul primăriei și, mai departe, până la Biserica Sfânta Treime de lângă judecătorie.
Iar ca șoferii să aibă unde parca și să nu mai existe, pe bună dreptate, nemulțumiri în acest sens, încă de săptămâna trecută primarul Tiberiu Iacob Ridzi, alături de o echipă din primărie au analizat cum și ce trebuie făcut, rapid, pentru ca să fie construite noi parcări. Astfel, s-a ajuns la concluzia că există locuri pentru alte zeci de parcări în zona Trezoreriei de lângă primărie și lângă casa de cultură. Zis și făcut, astfel că luni dimineața „operațiunea parcarea” a fost inițiată, constructorii apucându-se de treabă. Cu această ocazie, personal, primarul Petroșaniului a mers să constate cum au demarat lucrările și să stea de vorbă cu cei care se vor ocupa de aceste lucrări, prin care vor apărea alte zeci de locuri de parcare. În zona Trezoreriei soluția găsită a fost aceea de a mai îngusta puțin zona de trecere a pietonilor, fără să fie afectat acest lucru, astfel încât o serie de mașini vor putea fi parcate acolo, fără să mai stea pe prima bandă.

25 de noi parcări și în Cartierul Aeroport. Urmează alte câteva zeci
Și treaba cu parcările nu se oprește aici, în paralel pe strada Independenței din Cartierul Aeroport, în zona blocului 22 se vor construi, de asemenea, alte 25 de locuri de parcare.
Aceste zeci de parcări vor fi continuate cu alte zeci, până spre 100, în perioada următoare, mai exact după ce aceste lucrări vor fi gata.
Toate acestea vor face ca Petroșaniul să aibă realizare în ultimii 16 ani peste 3.150 locuri de parcări, conform evidenței primăriei, lucru confirmat și de declarația primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, pe care o redăm în continuare, dar și de o statistică din primărie pe care am primit-o și noi la finalul anului trecut și din care am scris la vremea potrivită.
„Alte zeci de noi locuri de parcare vor fi amenajate în municipiul Petroșani, care au drept scop fluidizarea traficului rutier.
Pe strada Independenței, la blocul 22, se vor construi 25 de noi locuri de parcare. O altă zonă vizată, unde au început lucrările în această dimineață, se află în proximitatea Primăriei municipiului Petroșani, în zona Trezoreriei, dar și lângă Casa de Cultură Ion Dulămiță.
Amenajarea acestor locuri de parcare este necesară, în condițiile în care urmează să implementăm proiectul de transport verde local în municipiul Petroșani și este necesar avem o bandă de circulație dedicată acestor autobuze.
Țin să precizez că circulația pietonilor nu va fi afectată de aceste noi locuri de parcare absolut necesare.
Din 2007 și până în prezent în municipiul Petroșani au fost realizate peste 3.000 de noi locuri de parcare, iar programul investițional în acest sens va continua”, a transmis luni primarul Petroșaniului.
Pe măsură ce vom afla și locurile unde în continuare vor mai fi executate lucrări pentru noi parcări, că vom informa. Și spunem asta gânfindu-ne la faptul că în zona de Nord a Petroșaniului există pe unele străzi mari probleme cu parcarea mașinilor. La fel și pe câteva străzi din Aeroport, în afară de strada Independenței. Iar lumea de-acolo așteaptă cu speranță o soluții puse în practică cât mai repede.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii