puterile vieții
fac hore
hore
puterile morții
fac hore
hore
se-nvârtejesc pulberi
în aerul
ce ne desparte
tot mai neclar
e drumul
către departe
doar speranța
înalță
pâlpâitoare făclie
îmbrăcând tabloul
într-o ireală lumină
ușor albăstrie
Căutam
căutam eternul
pe drumuri de pulbere
cu pași tot mai rari
luminată
când de soarele ițit printre nouri
când de ochii tăi mari
arare
sub câte-o înserare
umăr la umăr
cu alți fără număr
căutam pe cer
o stea călăuzitoare
spre-un nu știu ce
spre-un nu știu unde
spre-un nu știu când
Chipul
ce putere mi te soarbe
chip mirat
din luturi oarbe
luturi rare
și amare
să îmi stai drept în cărare
să m-aprind și să mă doară
când m-atingi așa-ntr-o doară
lăcomind o clipă plină
potopită de lumină
Pe margine
clătinătoare
aștept pe margine
în plină lumină
mai departe
nu se poate respira
mai departe
numai rugăciunea
mă poate ajuta
nunai culoarea ezitantă
a poemului
ridicat din ce în ce
mai sus
spre cine știe ce ureche
a depărtărilor
dincolo de altă margine
nepăsătoare
Podul
ești aici
pod
de trecut
spre alte izvoare
din alt țărm de lut
să mă ispitești
cu povești
arzând
dincolo de vis
dincolo de gând
să mă-nseninezi
cu-nțelesul blând
că dincolo-s toate
mereu
așteptând