PRELUDIU
e miezul nopții iubito
cântă cocoșii
vin pâlcuri și pâlcuri
de gânduri
și printre rânduri
mai cade câte-un oștean
ay – urmele mele le șterge
un șerpe de smoală
și spațiul se-ntinde în van
și timpul nu are zăbală…
xxx
când te iubeam
tremura împrejurul
ca o sârmă
atinsă de greieri…
SINCOPĂ
ehei
eram pe cărare de-ntuneric
spre munte
într-un vârf de iarbă
pe culmi
se legăna se dădea de-a dura
luna
și te iubeam așa de mult
că tremura-mprejurul
ca o sârmă atinsă de greeri
până se făcea CATEDRALĂ
apoi a venit toamna
depărtările dușmancele
uitările
și cântecele mierlei
s-au făcut tânguiri
și nopțile mele
amfori de-amăgiri
doar Dumnezeu
din marea lui catedrală
îmi mai vorbește despre iubire
și poezie
în rest –
tristețe
singurătate
pandemie
AUTOPORTRET
„purtam veșminte de mătasă
fetele le zăpăceam
n-ați chicit cine sunt eu
sunt fecior din satul meu”
eheei
mă deocheau femeile
mă sărbătoreau
de la biserică-n sus
de la biserică-n jos
eram tinerel și frumos
și Dumnezeu mă purta de-ncercare
că nu era vădană să nu mă cunoască și nu
și nu era godană să nu mă dorească
umblam plutind
pluteam murind
ayyy unde-o fi vremea
acelui colind
ZORI DE NOAPTE SPRE APUS
mi-e somn de o pădure lină
și ducă mi-e de vuietul pădurii
ca dinspre vârf spre rădăcină
mi-e somn de vântul din țărână
mămuca s-a pierdut prin stele
zadarnic lumânări aprind
sunt ultimul mângâietor
singurătății lumii
singurătății mele
tătuca-i dus pe neștiute căi
și drumuri nu-s și nu-s cărări
și mi se face somn
de somnul din copilărie
de veșnicia somnului de ieri …
xxx
Dumnezeu nu ne dă nimic de la el –
ne dă din el!
peștele, pasărea, vita,
sensul și nonsensul –
sunt nimic fără om –
și dumnezeu nu iubește nimicul.
Dumnezeu nu este viu și adevărat –
Dumnezeu este.
PSALMUL 1
În turnul fără de timp
inima mea bate toaca.
Între întuneric și lumină
toaca sună – răsună.
Viața se zgribulește-n oglinzi
și turlele inimii mele
străpung infinitul.
Doamne îngăduie-mi să tac
precum vuietul Tău –
Îngăduie-mi să fiu
fără a fi –
nemurire și moarte.
Iubește-mă Doamne
nu mă ierta!…
A CREDE
înseamnă a te vedea în oglindă
deși oglinda este întoarsă
cu fața la perete…
CÂMPEANODILITĂ
mi-am pus afinată
în pahar
amar am așternut
pe masă –
trei coli de scris
și un pumnal –
tristeți
că nu mai pot
fugi de-acasă
așa că beau
așa că rag –
la cărți
precum un bou
la porți bizare
sunt un „herou”
sunt o paiață –
`tui pandemia ei
de viață
ADOLESCENȚĂ
umblam plutind
pluteam murind
