A fost un concurs foarte puternic la care au participat 1957 sportivi, de la 1.325 cluburi din 55 de țări.
Antrenorul Radu Polifronie a deplasat 3 sportivi, aflați la prima participate la un Karate1 Youth League.
Victor Igărelu abia a împlinit 12 ani în 15 Iunie și a participat la 12-13 ani (mini-cadeți), având o evoluție foarte bună într-o categorie de 53 de sportivi. A ajuns până în turul 4, în sferturile de finală unde a pierdut cu 1-1 la decizie.
Robert Chiriluț s-a clasat pe locul 9 într-o categorie de 51 de sportivi. A pierdut în repasaj cu 1-0 în fața sportivului din Ucraina.
Sebastian Breazu a participat la minicadeti -45 kg. A pierdut în primul tur cu sportivul din Cehia, după ce a condus aproape tot meciul.
„Încă suntem în proces de acumulare de experiență, Sebi fiind încă la început de drum. O participare bună pentru copiii noștri, un plus de experiență la cel mai înalt nivel.
Mult succes la antrenamente! Ne pregătim pentru Youth League Venice 2022”, a spus Radu Polifronie.