Petroșeneni la inaugurarea stadionului Arcul de Triumf

Petroșeneni la inaugurarea stadionului Arcul de Triumf

Timp de citire: un minut

Noul stadion Arcul de Triumf a fost inaugurat, la o distanță de aproximativ patru ani de când a început reconstrucția.

 

Deși soarta stadionul a născut și naște în continuare multe controverse, până la urmă inaugurarea s-a făcut, așa cum era și firesc, cu o partidă de rugby. Și nu una oarecare, ci cu una de top. România a întâlnit una dintre forțele rugbyului mondial: Argentina. Cu toate că stejarii s-au dăruit exemplar, au pierdut cu 24-17. Și asta, după ce au condus de două ori, au egalat apoi la 17, cu toate că au jucat în inferioritate numerică pentru 20 de minute.

La partidă au asistat mai mulți dintre componenții echipei de rugby Știința Petroșani și antrenorul Alexandru Lupu.

Ca un aspect interesant, Marius Raczek, originar din Valea Jiului, a intrat in istorie ca primul crainic al noului stadion. De fapt, el era vocea obișnuită a acestei locații și înainte de reconstrucție. Ca un mare fan al Științei Petroșani, acesta a luat parte la eveniment cu o mască având logo-ul echipei sale de suflet.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii