Organizatorii evenimentului dedicat sărbătoririi a 75 de ani de la deschiderea liniei ferate Bumbești-Livezeni au făcut cunoscut programul activităților ce se vor desfășura în cele trei zile în care acesta vor avea loc la Petroșani, Bumbești-Jiu, Lainici și Tg. Jiu.
La ora 13.40
a zilei de vineri, 27 octombrie, va ajung în stația CFR Petroșani trenul special „Moldovița”, numit „Defileu Expres”. Acesta pleacă la ora 8.00 din Tg. Jiu având în vagoanele sale personaje în costume de epocă, garda trenului și invitați. În gara Petroșani va avea loc promenada personajelor de epocă, oficialitățile vor rosti cuvântări și va fi lansată o carte despre lucrările de artă feroviară din Defileu Jiului.
În intervalul orar
14.00-17.00 este prevăzută vizitarea expozițiilor de material rulant și obiecte feroviare, iar la Muzeul Mineritului cei interesați vor găsi fotografii de epocă. La Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” va putea fi admirată diorama unui traseu feroviar. La ora 17.00 în sala teatrului va putea fi urmărită piesa „Occident Expres” de Matei Vișniec. Regia este semnată de Mihai Panaitescu, într-o coproducție între teatrul din Petroșani și cel din Deva.