După cele două puternice valuri de ninsoare, prin tot Petroșaniul au existat și încă mai există, e drept mai puțin, crengi de arbori rupte de zăpadă.
Copacii rupți, vreo 200, au fost ridicați de echipele celor de la DADPP din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, care de vreo trei săptămâni trag tare.
Pe Dealul Institutului nu au fost semnalați decât câțiva copaci căzuți, însă există zeci de copaci cu crengi rupte. Din cauza activității din oraș, extrem de laborioasă, aceste crengi nu au fost încă adunate, cum la fel s-a întâmplat deocamdată prin parcuri, inclusiv prin cel mare, așteptându-se totodată și topirea zăpezii. După ce se va termina activitatea cu copacii căzuți, se va trece probabil și la recuperarea crengilor rupte de prin toate zonele, care dau un aspect neîngrijit localității. Totodată, am înțeles de la primarul Tiberiu Iacob-Ridzi că va exista și un amplu program de curățenie de primăvară după iarna asta grea, undeva din martie, când zăpada și frigul ne vor da pace și când toate lucrurile vor putea fi bine puse la punct, aici intrând în primul rând curățenia și reamenajarea parcurilor – inclusiv partea de reparații și schimbare a mobilierului afectat, reamenajarea spațiilor verzi din zonele centrale și din anumite zone publice sau de lângă trotuare și așa mai departe.
„Vom vedea și cu ce bani rămânem după adoptarea bugetului de stat și în funcție de bugetul local vom ști luna viitoare și dacă vom putea face lucrări mai ample la parcul mare și la cel de lângă piață. La acest ultim parc amintit, știu că se va reabilita foișorul și exista o propunere de a monta o cișmea de apă potabilă. Probabil că acestea se vor face, dar în legătură cu reabilitarea gardului împrejmuitor și cu o nouă redimensionare a iluminatului public de-acolo, nu știu acum dacă vor fi fonduri. Oricum, amenajări și plantări de flori și de copaci se vor face anul acesta în continuare în parcurile noastre și zonele verzi, în serele noastre fiind pregătite deja florile de primăvară”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Revenind la crengile căzute de pe Dealul Institutului, situația stătea cam ca în imaginile pe care le alăturăm acestui material, acestea fiind căzute peste tot. Probabil că odată cu revenirea stării de normalitate în ceea ce privește vremea de afară, acestea vor fi ridicate în perioada următoare.
„Cadavre” ale iernii mai zac încă pe drumuri: la intrarea în Aeroport, pe str. Avram Iancu… Cu siguranță, „morții” iernii vor fi strânși de pe drumuri de harnicii lucrători ai Primăriei Petroșani, așa cum s-a întâmplat în zona din fața Bibliotecii Municipale, dar și în alte locuri.







