O stradă cu asfalt distrus, cu trotuare „bunicele”, cu alei învechite şi blocuri vopsite multicolor şi cu puţine locuri amenajate de parcare, Tudor Vladimirescu, din oraşul Petrila este în atenţia administraţiei locale în 2017.
„Strada e cam praf, cum ziceţi, dar trotuarele sunt bunicele. O avem în vedere negreşit în 2017. Trotuarele consider că sunt bune, şi nu rele cum mi-aţi spus, deci nu vom mai lucra la ele. În schimb, în perioada imediat următoare o să refacem partea de carosabil, deci reparăm toată strada şi o să punem un strat de asfalt pe toată lungimea ei. Avem prevăzut în programul de reparaţii străzi această lucrare. Vom ajunge şi la alei, în funcţie de buget, dacă nu anul ăsta, anul viitor, iar procesul de amenajări de parcări va continua. Vom vedea ce e de făcut şi pe această stradă şi împrejurimile ei din acest punct de vedere. Blocurile sunt colorate şi pestriţe ca peste tot, v-am spus, când vom avea PUG-ul gata vom rezolva şi această chestiune, să arate toate într-o singură culoare, pe cartiere şi străzi”, ne-a declarat Vasile Jurca.