Petrila. Lumea obiectelor 3D la “Salvați Copiii”

Petrila. Lumea obiectelor 3D la “Salvați Copiii”

Timp de citire: un minut

Experienţă educativ-recreativă la “Salvați Copiii” Petrila. Grație unui proiect, zeci de copii au putut vedea cum funcționează o imprimantă 3D, și chiar au printat un obiect. Scopul este acela de a apropia tinerii cât mai mult de tehnologie.

Evenimentul „Lumea obiectelor 3D” a câștigat o finanțare prin programul Meet and Code, susținut la nivel european de Amazon și SAP. În România, programul este coordonat pentru cel de-al 7-lea an consecutiv de Asociația Techsoup, care susține evenimente de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week.

Prin evenimentul desfășurat la filiala Petrila a organizației “Salvați Copiii” s-a dorit  apropierea tinerilor de tehnologie. Astfel, un grup de beneficiari a lucrat  împreună cu ei şi, pornind de la ideea unui obiect, s-a ajuns la printarea propriu-zisă a acestuia. În perioada următoare, toţi beneficiarii organizației vor avea parte de o astfel de experienţă educativ-recreativă, și asta pentru că – în urma obţinerii fondurilor pentru acest eveniment – s-a reuşit  achiziţionarea unei imprimante 3D, dar și a filamentului pentru aceasta, atât de necesare pentru astfel de activități.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii