Petrila / Contract de delegare a gestiunii salubrizării

Petrila / Contract de delegare a gestiunii salubrizării

Timp de citire: un minut

Primăria Petrila, la fel ca restul primăriilor din Valea Jiului, în afară de Primăria Petroșani, externalizează serviciile de salubrizare până ce se va regla situația serviciului integrat de salubrizare la nivel județean, pentru că nu are capacitatea managerierii unui asemenea serviciu la nivel local. 

În acest sens a scos la licitație documentația necesară atribuirii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare precum și acordarea de asistență tehnică, la prețul de 8.400 lei. Activităţile care vor face obiectul contractului de delegare vor fi identificate în colaborare cu Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Petrila, ținându-se seama și de activitățile care vor fi cuprinse în contractul cu noul operator al serviciului de salubrizare pentru zona 4 – Valea Jiului.
Documentația va fi supusă aprobării consiliului local, apoi se va trece la elaborarea Strategiei de contractare și a Documentaţiei de atribuire a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare. Pe perioada delegării serviciului de salubrizare, firma de proiectare va asigura și asistența tehnică. În momentul de față la Petrila activitatea de salubrizare este realizată de Edil Sal Prest.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii