Târgul de ovine nu se ține anul acesta la Petrila. Administrația a primit răspuns negativ de la ANSVSA pe fondul existenței în țara noastră a mai multor focare din noua pestă a micilor rumegătoare, boală foarte gravă care afectează oile și caprele. Întâlnirea ciobanilor la acest eveniment era o tradiție, care acum este întreruptă din motive de siguranță.
De ani de zile, la fiecare început de septembrie, ciobani din toate colțurile Văii Jiului, dar mai ales de la Petrila, precum și invitați de prin zona Moldovei, vin la Jieț pentru a-și expune țurcanele, care mai de care mai frumoase. Anul acesta însă, evenimentul nu se va organiza din motive de siguranță, dar și pentru că în țara noastră există acum 62 de focare active ale pestei micilor rumegătoare, boală foarte gravă care afectează oile și caprele.
„Din păcate, târgul de oi nu se va ține pentru că am primit negație de la DSVSA, datorită focarelor care sunt în țară, este o nouă pestă a micilor rumegătoare. Au impus restricții care nu ne permit să realizăm acest eveniment. Din punctul meu de vedere este o mare problemă, pentru că ciobanii și fermierii noștri din Petrila, și chiar din Valea Jiului, își puseseră mari speranțe că reușesc să aducă la expoziție exemplare pe care ulterior doreau să le valorifice. Mulți mă sună și mă întreabă dacă îl vom ține într-o dată ulterioară. Această expoziție îi ajuta foarte mult, dar din cauza acestei peste nu o putem ține”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Crescătorii de ovine trebuie să respecte reguli mult mai stricte pentru că în județul Tulcea sunt 49 focare, la Constanța sunt 9 focare active, unul există și aproape de noi, în Timiș, un alt focar fiind înregistrat și în Ialomița. În total, peste 220.000 de animale au fost ucise în țara noastră pentru a preveni răspândirea bolii.
Din fericire, la nivelul județului Hunedoara nu există niciun focar, dar se iau măsuri de siguranță și evenimente precum cel de pe Jieț nu se mai organizează.
Țurcana Brează de Valea Jiului era vedeta evenimentului de fiecare dată. Expoziția de la Petrila respectă tradiția momârlanilor din estul Văii Jiului, manifestarea fiind însoțită și de un spectacol folcloric și o masă câmpenească.