TRANSALPINA WINTER BIKE & RUN este un concurs de alergare montană mult așteptat de către curajoși.
Atleții ar fi trebuit să fugă 6,5 km pe Pârtia Voineasa Transalpina, dar organizatorii au luat decizia să scurteze cursa din cauza ceții dense și a viscolului.
„O decizie corectă luată pentru siguranța participanților. Așa că a ieșit, din nou, o fugă intensă prin zăpadă la 2.000 m altitudine, în care ne-am distrat întrecându-ne printre biciclete și schiori de tură cu multă voie bună, chiar dacă vremea a fost cam potrivnică. Mulțumiri voluntarilor de pe traseu și organizatorului pentru reușita evenimentului și pentru premiile mai mult decât generoase pentru o cursă așa scurtă”, a declarat Codrea Silip.
Evident sportivul din Valea Jiului s-a clasat pe prima poziție a podiumului, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani.