Percheziții domiciliare în Valea Jiului

Percheziții domiciliare în Valea Jiului

Timp de citire: un minut

Mai multe percheziții domiciliare au avut loc în Petrila și Petroșani la persoane bănuite de furt calificat sub diverse forme. 5 bărbați au fost ridicați și arestați pentru 24 de ore.

Marți, 14 mai 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Hunedoara, cei ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au pus în executare 11 mandate de efectuare a perchezițiilor domiciliare, pe raza municipiului Petroșani și a orașului Petrila.

Activitățile procedurale privesc cinci persoane, cu vârste cuprinse între 37 ani și 22 ani, din municipiul Petroșani și orașul Petrila, bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat sub diverse forme de participație și respectiv tăinuire, cercetările fiind coordonate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare și a probatoriului administrat în cauză, față de cei cinci bărbați a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de ieri, 15 mai 2024, aceștia să fie prezentați procurorului de caz cu propunere de luarea măsurilor legale. De asemenea, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate bunuri, valori și alte mijloace materiale de probă, ce urmează să fie exploatate în cadrul dosarului penal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii