Partidul Naţional Liberal a hotărât ca, de luni, 5 octombrie, toţi senatorii şi deputaţii liberali să intre în grevă japoneză pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă.
Acest anunţ a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul săptămânii trecute la Deva de deputatul Bogdan Ţîmpău, copreşedinte al PNL Hunedoara.
„Decizia vine în urma blocării de către Partidul Social Democrat şi, de fapt, a întregii coaliţii de guvernare, a legii votului prin corespondenţă. Deşi PSD a promis, prin vocea liderilor săi, că va sprijini în Parlament legea, acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat deputalul Bogdan Ţîmpău.
Parlamentarul hunedorean mai spune că „situaţia este una critică”: „Până la sfârşitul lunii octombrie această lege trebuie adoptată de către Parlament, pentru a putea să fie aplicată la alegerile din 2016. PNL transmite românilor că dacă PSD nu deblochează discuţiile pe acest proiect de lege, la alegerile parlamentare de anul viitor românilor din diaspora le va fi din nou viciat dreptul de vot”.