La naţionalele de anul acesta, şahista multimedaliată din Valea Jiului, maestra FIDE Daria – Ioana Vişănescu, legitimată la Clubul de Şah Deva şi Medicina Timişoara, va concura pentru ultima dată la o finală de junioare, urmând ca de anul viitor să treacă la senioare.
În organizarea Federaţiei Române de Şah, în colaborare cu CS „Tinerii Maeştri” Bucureşti, la Călimăneşti – Căciulata, peste 525 de copii şi juniori, la care se adaugă încă 500 de antrenori şi părinţi prezenţi, au luat startul în finala Campionatului Naţional de şah. Etapă care precede calificarea primilor trei clasaţi pentru Campionatul Mondial, European şi al Uniunii Europene, precum şi stabilirea lotului naţional la fiecare grupă de vârstă: 8 ani, 10 ani, 12 ani, 14 ani, 16 ani,18 ani şi 20 de ani, băieţi şi fete separat.
„Judeţul Hunedoara are cei mai mulţi reprezentanţi din Deva, Vulcan şi Petroşani. Nu lipsesc maestra FIDE, Daria Ioana Vişănescu, Dragoş Vişănescu, Oana Şchiopu, Diana Petculescu, Andrei Secrieru, Georgiana Secrieru, Eduard Berechet, Andreea Albescu, Răzvan Popescu şi mulţi alţii, urmând ca la probele de şah rapid, şah blitz şi dezlegări să se alăture şi reprezentanţii Bianca Grecu, Robert Vătăşelu, Claudiu Grâu şi Alexandru Antonie”, a declarat Gheorghe Şcurhan, coordonator CSM Jiul Petroşani. La închiderea ediţiei, Oana Şchiopu şi Andrei Secrieru câştigaseră deja prima rundă.
Loredana JUGLEA