Acum nu chiar pe Gheorghe Ile îl cheamă în judecată, dar, aşa cum am scris, titlul are „hook” şi dă mult mai bine. De fapt, Primăria municipiului Vulcan este vizată în procesul pe care Dănuţ Blaga i-l va deschide până la finele acestei săptămâni.
Au trecut cinci
luni de când, după ce i-au pătruns în gospodăria sa de pe strada Căprioarei, câinii de la fosta groapă de gunoi a Vulcanului i-au omorât unsprezece berbeci, douăzeci şi una de raţe şi un ţap Zanes. La vremea aceea, Dănuţ Blaga pare-se să se fi înţeles cu primarul Gheorghe Ile, fost partener de afaceri. Primăria să-l despăgubească şi să-i dea suma de zece mii de lei. Ile a fost de acord şi l-a sfătuit să facă o cerere în acest sens. Blaga a scris-o şi cu scrisul a rămas. Între timp, Ile a schimbat macazul şi a început s-o dea pe abureală. De atunci, de câte ori se întâlneşte cu Ile, păgubitul este întâmpinat cu acelaşi răspuns: Da, nicio problemă, o să primeşti banii!
Numai că,
la biroul agricol din primăria vulcăneană, i se spune altceva. „Nu există bază legală, pentru a vă despăgubi!”. Altcineva, tot din primărie, îi comunică faptul că ar fi în căutarea unui astfel de temei. Numai că faptele nu prea demonstrează acest lucru. Ca atare, chiar ieri, miercuri, 15 februarie, Dănuţ Blaga i-a dat întâlnire avocatei sale, pentru a iniţia un proces împotriva Primăriei Vulcan. Dacă, anul trecut, Ile nu a vrut să-i dea o sută de milioane de lei vechi drept despăgubire, acum Dănuţ Blaga este hotărât să ceară de cinci ori mai mult. El este ferm convins că va câştiga procesul, mai ales că, în toate lunile astea, primăria l-a tratat cu dispreţ şi a fost pasat de la un funcţionar la altul.
Între timp,
gospodarul de pe strada Căprioarei a căutat să-şi achiziţioneze alţi berbeci din rasa Breaza de Valea Jiului, în locul celor omorâţi de câini. A găsit doi la Pui, la un crescător de ovine, numai că omul de acolo cere 15.000 de lei pe unul şi 10.000 de lei pe celălalt. Spre liniştea lui, la groapa de gunoi au rămas foarte puţini câini. Şi aceia foarte slăbiţi din cauza foamei pe care o fac. Ceilalţi, în căutarea hranei, au migrat spre oraş sau către străzile învecinate. Dănuţ Blaga nu ştie, dar ar fi foarte curios să afle, dacă nu cumva câteva exemplare canine lihnite de foame ar fi dat iama şi în ferma lui Ile, aflată pe drumul care duce la Pasul Vâlcan. Dacă aşa ar sta lucrurile, Blaga este sigur că „baza legală pentru despăgubire” ar fi urgent scoasă la iveală de către subordonaţii lui de la primărie.
Gheorghe OLTEANU
Gheorghe OLTEANU