După cum s-a anunțat în mai multe rânduri, Corvinul pune un important accent și pe juniorii săi. Acest lucru s-a reflectat, de pildă, și în partida disputată împotriva celor de la CSM Avântul Reghin, în etapa a doua a campionatului. Corvinul a încheiat meciul cu nu mai puțin de șase juniori în teren: Andrei Ștefan Deak (2004), Ionuț Pop (2004), Adrian Mar (2002), Paul Mercioiu (2003), Antonio Bradu (2002) și Timotei Mitran (2005)!
„Mai mult decât atât, dezvoltarea Academiei Corvinul 1921 Hunedoara este prioritară, astfel că echipa secundă a clubului nostru – care activează la nivelul Ligii a IV-a Hunedoara – este compusă, în totalitate, din juniori crescuți la clubul nostru (2004-2007), #acasălaHunedoara.
Antrenați de Mircea Alic Jr., tinerii de la Corvinul II au început cu o remiză campionatul, 2-2, pe terenul celor de Ia Inter Petrila, reușitele alb-albaștrilor venind de la Rafael Pocioian (2005) și Sebastian Lupusor (2005) – jucători care fac parte, de altfel, și din lotul echipei mari, cum mai este, de pildă, și cazul lui Darius Roman, portar crescut la Hunedoara și întors, în această vară, la clubul nostru!
În plus, din acest an școlar, la Hunedoara se găsește și singura clasă dedicată exclusiv fotbalului, iar juniorii care ajung în sânul Academiei noastre beneficiază de cazare, masă și toate condițiile necesare pentru performanță sportivă și educațională, în cadrul unui campus școlar – reabilitat, în totalitate, pe fonduri europene.
De altfel, investițiile în infrastructura sportivă vor continua, în paralel cu cele ale Academiei Corvinul 1921 Hunedoara, tocmai pentru că echipa noastră este una a comunității, sprijinită de administrația locală și are în spate o tradiție bogată la nivel juvenil, exemplele în acest sens fiind numeroase, de-a lungul timpului.
Cu toate acestea, cedarea unor jucători cu potențial (cum s-a întâmplat recent, în cazul unui junior de 12 ani, la presiunile părinților, la clubul FC Farul Constanța, în condiții avantajoase Doar pentru clubul de primă ligă) nu se va mai face decât dacă benefiicile financiare sunt în concordanţă cu investiţiile pe care clubul nostru le face în viitorul juniorilor!
Dezavuăm practicile și ingineriile prin care cooptarea unor juniori de perspectivă sunt avantajoase doar pentru una dintre părți, folosindu-se anumite strategii de convingere a părinților, înainte de a se discuta cu reprezentanții clubului. Concret, nu ne dorim ca, în viitor, Corvinul să mai treacă printr-un alt caz Lobonț, în care să nu beneficieze în niciun fel din transferul jucătorului, având în vedere resursele investite de-a lungul timpului în juniorul aflat în cauză!
Tocmai de aceea, am luat decizia de a denunța, unilateral, parteneriatul pe care îl aveam cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și care data din 2020, însă, totodată, subliniem că rămânem deschiși oricărei colaborări cu cluburi care își manifestă interesul asupra unui jucător crescut la Hunedoara, atâta vreme cât o eventuală înțelegere va fi benefică, din toate punctele de vedere, și clubului nostru.
Avem convingerea că proiectul nostru în sectorul juvenil se va dezvolta și mai mult în următorii ani și că Hunedoara va redeveni una dintre pepinierele importante de fotbaliști talentați din această parte de țară și nu numai”, se arată într-un comunicat emis de club.