Pentru Andreea Polifronie / Sportul este mai mult decât un stil de...

Pentru Andreea Polifronie / Sportul este mai mult decât un stil de viaţă

Timp de citire: 3 minute
Andreea Polifronie s-a situat pe locul al şaselea în topul celor mai buni sportivi din judeţul Hunedoara la sporturi neolimpice.
De la 4 ani
Andreea Polifronie a făcut primii paşi în karate la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea tatălui său, Radu Polifronie. La început, totul părea o joacă pentru fetiţa de patru ani. Care, mai apoi, a crescut, a luat jocul în serios şi cu paşi mici, dar siguri a ajuns campioană naţională, a cucerit pe rând locul al treilea la Cupa României, vicecampioană mondială în Serbia şi un loc al treilea la Europenele din Letonia.
„La început, totul a fost o joacă pentru mine. Mi se părea uşor. Era o distracţie asta şi pentru faptul că eram una dintre cele mai mici din sală. Şi aşa am crescut şi mi-am data seama, încetul cu încetul, că dacă munceşti şi îţi doreşti cu adevărat ceva se poate îndeplini”, povesteşte sportiva de 15 ani. Urmărită, pas cu pas, de mentorul ei, nimeni altul decât tatăl ei, Radu Polifronie, Andreea a evoluat treptat de la o competiţie la alta, ceea ce i-a adus un avantaj.
Elevă la „Eminescu”
„Trebuie să ai un caracter puternic pentru a practica artele marţiale. Cu toate că noi nu avem voie să ne lovim, trebuie să-i arăţi adversarului că eşti puternic chiar dacă nu-l atingi”, spune sportiva pentru care sportul este mai mult decât un mod de viaţă.
Elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani, Andreea este premiantă, fiind a treia pe clasă, ceea ce nu înseamnă puţin pentru un sportiv de performanţă. Pentru Andreea prezenţa în topul celor mai buni sportivi a fost o premieră pe care speră să o repete la anul.
Urmează Naţionalele
Cuminte şi disciplinată, Andreea Polifronie se pregăteşte pentru primul concurs important din acest an. Şi anume, Campionatul Naţional pentru cadete care va avea loc în luna martie a acestui an la Bucureşti.
„Sper să încep anul cu dreptul şi să mă lupt pentru medalii. Pentru mine contează cel mai mult să lupt pentru o medalie, iar dacă am luptat cu adevărat nu mai contează culoarea medaliei”, povesteşte campioana din Vale.
Până la Campionatul Naţional, Andreea va participa la CUPA MASIBO de la Baru Mare, unde sunt aşteptaţi să vină sportivi din toată ţara. „Mă simt bine. Sunt aptă pentru aceste competiţii. Cel mai important este să fiu sănătoasă. Sănătatea este combustibilul meu.
Mi-am propus anul acesta să iau cât mai multe medalii şi să cresc în valoare”.
Medalie într-un picior
Andreea, ca multe alte sportive de vârsta sa, face sacrificii care nu se văd, dar care, la un moment dat, sunt răsplătite. „Aşa se face că la o competiţie internaţională de la Cluj, cu toate că am fost accidentată la picior, am reuşit să câştig o medalie de aur ceea ce mi-a dat şi o mai mare încredere în mine. Pentru mine, cel mai fericit moment, cel care m-a propulsat pe viitor, a fost câştigarea unei medalii internaţionale în Serbia şi o medalia de bronz  la Balcaniada din Muntenegru. Pot spune că toate aceste momente frumoase din cariera de sportiv mi-au adus şi unele satisfacţii morale. Colegii mei de clasă mă apreciază şi m-au aplaudat pentru ultimele medalii. Un moment emoţionant pentru mine. Cei care cred că ceea ce fac eu este uşor se înşeală. Este o muncă şi o luptă psihică cu tine însăţi. Psihicul este totul. Nu trebuie neapărat să ai forţă, trebuie să mai şi gândeşti. Într-un meci nu poţi lupta haotic, trebuie şi o tactică de gândire”, afirmă Andreea Polifonie.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii