În vederea asigurării condiţiilor optime de funcţionare a ambulanţei SMURD tip C1 – terapie intensivă mobilă, aleşii judeţeni au aprobat Acordul de asociere dintre Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
Aşa cum se ştie, ambulanţa de reanimare tip C a fost achiziţionată în cadrul proiectului „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, Regiunea 5 Vest“, destinat dotării cu echipamente specifice pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din regiune. Consiliul Judeţean Hunedoara a participat la achiziţia acestei autoutilitare cu un procent de 2 la sută din valoarea totală de 667.120 lei, respectiv cu 13.342,40 lei.
În vederea operaţionalizării şi punerii în funcţiune a acestei ambulanţe SMURD de tip C1 – terapie mobilă intensivă, printr-o adresă din 21 iulie 2015, Centrul Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Hunedoara a propus Consiliului Judeţean Hunedoara încheierea unui acord de asociere între forul judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
Fiecare din participanţii la acest acord şi-au asumat o serie de responsabilităţi specifice, de la asigurarea spaţiului necesar, până la asigurarea personalului medical şi paramedical operaţional.
Mihaela PETROŞAN