După ce, în ultimii ani, CFR Simeria a activat cu echipe de fotbal doar la nivel de copii și juniori, clubul feroviar revine și în competițiile de seniori.
Selecții de jucători și antrenor
Astfel, din sezonul 2024 – 2025 CFR Simeria va avea echipă de seniori în Liga 4 de fotbal Hunedoara. În acest sens, la finele săptămânii trecute a avut loc o acțiune de selecție pentru formarea echipei de seniori.
„Acțiunea de selecție a avut loc duminică, 7 iulie, la stadionul CFR din Simeria. La această acțiune au participat 62 jucători de fotbal împărțiți în patru echipe, care au jucat fiecare cu fiecare. Pe timpul desfășurării jocurilor, jucătorii au fost monitorizați pentru selecție de opt antrenori de fotbal, șase fiind din cadrul clubului și doi de la alte entități sportive, dar care au domiciliul pe raza UAT Simeria, și de membrii Consiliului de Administrație. În zilele următoare, cu aprobarea Consiliului de Administrație, va fi numit antrenorul principal al echipei de fotbal seniori pentru Liga a-IV-a. Acțiunea de finalizarea selecției se va încheia la sfârșitul acestei săptămâni. Atunci vor fi prezenți jucătorii reținuți de cei opt antrenori la trialul din data de 7 iulie”, au spus cei de la CFR Simeria.
Mai este de menționat că în fruntea clubului CFR Simeria a revenit, ca președinte, fostul arbitru divizionare și observator federal Vasile Hrițac.
În așteptarea unui loc vacant
CS CFR Simeria intenționează să participe în campionatului Ligii 4, încă din acest sezon, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă sunt locuri vacante.
„Ne bucurăm că în sfârșit s-a luat această decizie. Era timpul ca Simeria să revină în campionatele de seniori, dar acceptarea echipei în Liga 4 depinde dacă va fi vreun loc vacant. Campionatul se va desfășura tot cu 12 echipe și în acest sezon, iar la sfârșitul acestei luni se va face programul competițional, urmând ca Liga 4 să înceapă din 24 august 2024”, a declarat Cristian Petrean pentru zvj.ro
Extras din regulament Liga 4
Completarea locurilor vacante se va face ținând cont de următoarele criterii, după cum urmează:
- Echipa aflată pe ultimul loc în sezonul 2023-2024 al Ligii a IV-a, poate să continue la nivelul Ligii a IV-a – sezonul 2024-2025, în situația în care echipa clasată pe locul 1 din Liga a V-a nu dorește participarea în campionatul Ligii a IV-a sau seria de Liga a IV-a este compusă din mai puțin de 12 echipe. În acest caz echipa retrogradată în sezonul 2023-2024 va avea prioritate la înscrierea în campionatul Ligii a IV-a.
- Echipele clasate pe locurile 2,3 din campionatul ligii a V-a pot completa seria de liga a IV-a, în situația în care dispun de bază sportivă omologată la nivelul ligii a IV-a .
- echipele nou înfințate sau care se înscriu pentru prima data sau au mai fost înscrise în trecut într-o competiție de seniori de liga 4 și dispun de baze sportive omologate la nivelul ligii a IV-a și care se vor înscrie obligatoriu cu 3 echipe de juniori( obligatoriu U19-județean și la alegere încă două echipe din campionatele juniorilor U 17-județean,U16, U15, U14, U13, U12, U11, U10, U9), nu au drept să participe la jocurile de baraj pentru liga 3.