Toni Sedecaru, antrenorul echipei CSM Jiul Petroșani, a revenit la clubul mamă după un pelerinaj pe la alte formații din Vale. Revenirea sa a fost una de bun augur pentru gruparea fanion a Văii.
Născut la 28 noiembrie 1967 la Suceava, Toni a avut privilegiul de a îmbrăca tricoul Stelei, în perioada 1990-1992, cu 28 de meciuri la gruparea militară, de atunci. Alături de Steaua, Toni a câștigat Cupa României și a jucat șapte meciuri în cupele europene. Toni a împlinit 53 de ani, iar fanii echipei l-au asediat cu mesaje care mai de care mai emoționante.
„Vă cuprind într-o mare îmbrățișare pe toți! Vă doresc tot binele din lume! Vă mulțumesc că vă gândiți la mine! Îi mulțumesc și facebook-ului că va aduce aminte. Nu știu dacă voi reuși să apăs like pentru fiecare postare în parte pentru că, degeaba trece timpul, tehnologia este, a fost și va rămâne o străină pentru mine! Vă mulțumesc din suflet că existați”, le-a răspuns Sedecaru fanilor. Cel mai de temut adversar al său a fost, fără îndoială, columbianul Valderrama de la echipa franceză, Montpellier, pe care Toni l-a păzit cu sfințenie.