„Sunt foarte fericită pentru acest nou pas în cariera mea, o nouă provocare, şi sper să nu dezamăgesc. Voi da mereu tot ce am mai bun pentru a ajuta clubul să îşi îndeplinească obiectivele, dar şi pentru a-mi atinge obiectivele personale. Va fi greu, dar nu imposibil”, a spus handbalista din Valea Jiului.
Patricia Vizitiu a semnat cu CSM Galați. Interul dreapta reprezintă a patra achiziție a formației care trage la promovarea în Liga Florilor. Sportiva de 31 de ani a semnat un contract pe un sezon cu CSM Galați, echipă care are toate șansele să înceapă viitorul sezon în Liga Florilor. Formația antrenată de Alexandrina Soare încearcă să construiască un lot competitiv, cu care să reziste la nivelul primei ligi. Patricia Vizitiu este un transfer surpriză realizat de CSM Galați. Este al patrulea transfer realizat de CSM Galați în această perioadă, în tentativa de a promova în prima fază în Liga Florilor, apoi de a rezista într-o competiție dură, așa cum se anunță sezonul 2020-2021. La sfârșitul campionatului viitor vor retrograda patru echipe. Patricia Vizitiu s-a despărțit în această vară de SCM Craiova, după o perioadă de 3 ani în care a avut rezultate foarte bune. În 2018 a câștigat Cupa EHF cu formația din Bănie. Un an mai târziu și-a făcut revenirea și la echipa națională. Interul dreapta este deja o handbalistă cu mare experiență, de-a lungul echipei evoluând la alte câteva grupări importante, precum Rulmentul, Oltchim, Krim Ljubljana, CSM București, HCM Baia Mare și SCM Rm. Vâlcea. Patricia a avut discuții și cu CSKA Moscova, dar acestea nu s-au concretizat însă și într-un transfer.