Este bicentenarul lui Iancu, așa că, acum poate mai mult ca niciodată, trebuie să ne aducem aminte și să păstrăm vie memoria eroului nostru național. Tot felul se evenimente se organizează cu acest prilej, iar unul inedit va avea loc și în week-end. Zeci de mașini de epocă se vor încolona într-o paradă a “bătrânelor doamne” prin Țara Zarandului
Zeci de autovehicule istorice vor porni, duminică, 2 iunie, pe șoselele din nord-vestul județului Hunedoara, prin Țara Zarandului, pe un traseu fermecător, cu obiective turistice impresionante, pentru a aduce un omagiu Crăișorului Munților, Avram Iancu, născut acum 200 de ani, “în vremea cireșelor”. Evenimentul este organizat de către membrii Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, pe un traseu de aproximativ 150 de kilometri.
“Este un raid pe care și noi cei de la Retromobil Club România – Filiala Hunedoara, am decis să-l organizăm în memoria eroului nostru național, Avram Iancu. Vom porni duminică din Piața Cetății din Deva, iar în drumul nostru vom trece pe la Muzeul Aurului din Brad, Panteonul Moților de la Țebea, unde își doarme somnul de veci Crăișorul Munților, iar mai apoi pe la Baia de Criș, locul unde și-a dat obștescul sfârșit acum 200 de ani. Totodată, vom vizita și mănăstirea franciscană din Baia de Criș, o construcție medievală, și vom porni pe Drumul Iancului, înspre Vidrișoara, locul în care s-a născut marele nostru erou național acum 200 de ani, “pe vremea cireșelor” – așa cum precizează cronicile din vechime. Este modul nostru de a aduce un omagiu, în acest an special, și am zis că această paradă cu mașini de epocă, care ne defines, este ceea ce trebuie”, a spus vicepreședintele Retromobil Club Hunedoara, Viorel Matieș.
În drumul lor prin Zarand, automobiliștii vor face popas și la ultima vâltoare funcțională de la Bulzeștii de Sus, o instalație din vechime unde se spală și astăzi haine, covoare și cergi de lână. După atâta cale, automobiliștii vor fi nevoiți să “alimenteze”. Așa că vor lua o pauză într-o gospodărie tradițională, unde vor gusta delicioasele produsele pregătite de gazde.
“Toți cei care vor să ni se alăture o pot face de pe margine, admirând frumoasele “doamne bătrâne” pentru că viteza noastră de rulare va fi una mică, deci timp destul pentru ca moții, hunedorenii, să-și clătească ochii cu frumusețea mașinilor noastre a mai adăugat”, a mai adăugat vicepreședintele Retromobil Club Hunedoara, Viorel Matieș.