Un bătrân care a trecut toate piedicile vieții, şi a ajuns la 93 de ani, şi-a încheiat viața brutal, lovit de un autoturism pe DN7.
Era noapte şi a ales să traverseze strada prin loc nepermis.
S-a întâmplat duminică, 2 august, în jurul orei 02:00. Un bărbat de 38 de ani, din judeţul Vrancea, care conducea un autoturism pe DN7, pe raza localităţii Gothatea, dinspre Arad spre Deva, l-a acroşat pe bărbatul de 93 de ani, din comuna Gurasada, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. În urma accidentului rutier a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 93 de ani. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.