Sigur că nu poate fi vorba de altcineva decât de prof. Hadăr Anton care ne arată, a nu știu a câta oară, cât de manipulator este.
Întruna din emisiunile unei televiziuni, apare, ca de obicei, la tablă cu calcule prin care arată cât de bună este legea 360/2023. În acest sens, ia în calcul exemplul a doi pensionari (dintre care unul „electrician în mină”) care au lucrat în aceleași condiții (zice el) respectiv în mină, 40 ani și au acumulat același număr de puncte 87,10.
Pișicherul continuă cu „explicațiile” arătând că electricianul are pensie de 5.530 lei: „deși a lucrat în domeniul minier nu i s-a împărțit la….la…..stagiul complet de cotizare la 20 sau ceva, a avut stagiul complet de cotizare 32”, făcând comparația cu pensia celuilalt de 9.100 lei – 9.200 lei, pentru că acestuia numărul de puncte a fost raportat la 20.
Păi, câtă minciună vântură manipulatorul în spațiul public, amestecând lucrurile, nefăcând precizarea că activitatea electricianului nu fost desfășurată numai în mină, iar plusul celor 9 ani primiți pentru grupă I și grupa II este dovada că raportarea celor 87,10 puncte s-a făcut corect la 32 și nu putea fi făcută la 20.
Minciuna ghidușului generează alte minciuni, pentru că, așa cum spune, cei 40 ani sunt ani lucrații fizic, efectiv în domeniul minier. Este o gogoșă atât de mare cât cel care o expune. Păi dacă electricianul se angaja la 18 ani și ar fi lucrat 40 ani în domeniul minier, acesta ieșea la pensie la 58 ani, lucru despre care nu s-a auzit până acum ca o persoană să lucreze 40 ani în condiții grele.
În continuare expertul face calculul pensiei electricianului prin ai adăuga, pentru cei 40 ani fizici efectivi lucrați, 11,25 puncte de stabilitate care adunate la cele 87,10 dau un total de 98,35 puncte x 81 (vpr) conform legii 360/2023 „ iese pensia aproximativ 7.900 lei”, aproximație făcută de către cel de la tablă, asta pentru a-și arăta credibilitatea calculului.
Și tot așa, până la sfârșitul calculului, poznașul socotitor arată inechitatea dintre cele două pensii care trebuie îndreptată prin înghețarea pensiei mari până când pensia mai mică o va ajunge din urmă.
Minciuna inventatorului de exemple este evidentă și prin faptul că „electricianul din mină” beneficiază de puncte de stabilitate, iar celălalt pensionar nu, deși au același număr de puncte, aceiași ani lucrați în aceleași condiții.
După cele văzute la o televiziune unde moderatorul îi ținea isonul celui de la tablă, nu cumva exemplul, privind calculul pensiei „electricianului din mină”, este despre calculul pensiei sale? Asta pentru că de multe ori acesta și-a exprimat nemulțumirea că pensia unui miner nu ar trebui să depășească pensia unui profesor de calibrul domniei sale!
Nu încape nicio îndoială faptul că pensionabilul părerolog, care și-a instalat reședința în platourile televiziunilor, distorsionează adevărul în favoarea celor de la putere. Acest lucru nu-l face degeaba, zilnic la televizor, ci cu scopul probabil de a fi răsplătit cu un post de secretar de stat în vreun minister, cel mai probabil în ministerul muncii.
Petre LUNGOCI