Pagube însemnate în judeţul Hunedoara din cauza secetei

Pagube însemnate în judeţul Hunedoara din cauza secetei

Timp de citire: 2 minute

Prefectura Judeţului Hunedoara vine cu o informaţie dureroasă cu privire la pagubele financiare produse în urma secetei excesive din această vară. Astfel, din cauza temperaturilor mari și a lipsei precipitaţiilor, prin instalarea secetei pedologice s-au produs, la nivelul județului Hunedoara, pagube totale estimate la valoarea de 26.634,80 mii lei, suprafețele de terenuri afectate fiind din categoriile arabil, pășuni, fânețe, livezi și vii.

Se pare că lunile iunie, iulie şi prima jumătate a lunii august s-au caracterizat prin precipitaţii slabe cantitativ, produse pe areale mici, mai ales în zonele de munte. Temperaturile maxime diurne înregistrate pe teritoriul județului Hunedoara au fost cuprinse în intervalul 25-38 grade Celsius. Temperaturile de peste 30 de grade Celsius s-au înregistrat pe parcursul a 39 de zile.

În perioada menţionată ANM Bucureşti a emis şi transmis atenţionări şi avertizări meteorologice către ISU Hunedoara, care au fost la rândul lor transmise primăriilor prin grija Secretariatului tehnic al CJSU Hunedoara. Au fost înştiinţate despre evoluţia fenomenelor: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara (CJSU), precum şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) din zonele vizate.

Centrul Operaţional Judeţean al ISU Hunedoara a luat măsura de retransmitere, prin Secretariatul Tehnic Permanent, a mesajelor de înştiinţare privind fenomenele hidrometeorologice prognozate, către componentele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi subunităţile Inspectoratului precizând totodată şi măsurile necesare pe timpul atenţionărilor/avertizărilor.

Evaluarea pagubelor produse de seceta pedologică din perioada menţionată s-a făcut de către reprezentanţii comitetelor locale pentru situații de urgență din zonele afectate şi verificate de către Comisia Judeţeană de validare a pagubelor constituită prin ordinul Prefectului județului Hunedoara  nr. 236 / 30.07.2015.

Verificarea în teren de către comisii s-a făcut pe amplasamentele indicate de proprietarii terenurilor şi reprezentanţii CLSU. În evaluarea valorică a pagubelor produse de secetă la culturile agricole au fost luate în calcul şi apreciate cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului, respectiv cheltuielile cu: sămânţa, îngrăşămintele chimice, pesticidele, lucrările mecanice si manuale, cheltuieli cuantificate diferenţiat pe tipuri de culturi.

Stabilirea cu exactitate a procentului de daune produs culturilor agricole şi a pagubelor produse de secetă se va realiza în perioada de recoltare a acestora, perioadă în care se va  face raportarea producţiei exprimate în unitate fizică distrusă de calamitate, la o producţie şi preţuri practicate la „poarta fermei” – ca medie a ultimilor 3 ani agricoli.

Andreea PATRICHE

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii