„Open Şah Petroşani”, / Transformat în turneu internaţional

„Open Şah Petroşani”, / Transformat în turneu internaţional

Timp de citire: un minut
Începând cu ediţia din acest an, tradiţionala competiţie „Open Şah Petroşani” capătă caracter internaţional, prin participarea a doi juniori cu dublă cetăţenie olandezo-română.
Întrecerea care începe astăzi, 21 august, reuneşte peste 130 de şahişti din 14 judeţe din ţară şi va pune la bătaie premii în valoare totală de 7.000 de lei.
Ediţia a VI-a a competiţiei „Open Şah Petroşani” – rezervată copiilor, juniorilor şi seniorilor – este cel mai important eveniment şahistic al lunii august în judeţul Hunedoara.
La competiţia de la Petroşani vor lua startul peste 130 de jucători de la cluburi din Bucureşti, Timiş, Brăila, Galaţi, Buzău, Reşiţa, Teleorman, Sibiu, Alba, Vâlcea, Dolj, Gorj, Hunedoara, dar şi doi juniori din Olanda. Campionii de la fiecare categorie de vârstă vor fi recompensaţi cu premii în bani, iar ocupanţii locurilor doi şi  trei vor fi premiaţi cu trofee, medalii şi diplome.
Cei doi jucători juniori din Olanda sunt, de fapt, români care au şi cetăţenie olandeză şi vor veni la turneu cu grupul jucătorilor din Mediaş. Chiar şi aşa, Open Şah Petroşani devine în premieră turneu internaţional. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 23 august 2015, ora 14:00.
Întrecerea se va desfăşura în perioada 21-23 august 2015 la Biblioteca Universităţii din Petroşani. Turneul este organizat cu sprijinul Consiliului Local Petroşani, CSM Jiul Petroşani, DJST Hunedoara, Hotel Petroşani, SC Realcom SA Petroşani şi al Universităţii din Petroşani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii