Romulus Gabor a fost unul dintre invitații emisiunii „Atunci și acum. Ediție specială, Divizia Sport 35”. A pus punctul pe „i” și a vorbit fără rețineri.
Fostul fotbalist de la Corvinul a vorbit despre ceea ce însemna echipa din Hunedoara în urmă cu trei decenii și jumătate și ce reprezintă acum, spun cei de la Radio Timișoara.
Gabor s-a declarat un admirator al antrenorului care a adus Cupa României la Hunedoara, în premieră în istoria de peste un secol a clubului hunedorean, Florin Maxim. Totuși, „cangurul” a exprimat o nemulțumire.
„Am un of, așa, mai mare, că în acești trei-patru ani – doi în Divizia C, vreo doi în Liga a doua n-au reușit să promoveze sau probabil n-au vrut, nu știu, nu cred că n-au vrut, să promoveze trei-patru jucători din zonă. Nu-i posibil, în patru-cinci ani de când activezi la această echipă, să nu ai trei-patru jucători de la Centrul de Copii. Că se spune că nu sunt talentați, că nu știu ce, dar ai încercat să-i bagi printre ăștia bunii, la un rezultat pozitiv, să-i aduci în lot, să-i antrenezi? Am mai discutat cu Maxim, care părerea mea, este un antrenor foarte bun, dar trebuie să mai riște un pic cu tinerii ăștia din Huneodara, să-i crească pe lângă echipă”, a spus marele fotbalist hunedorean, citat de „Mesagerul hunedorean”. Și trebuie să recunoaștem că are dreptate!