Cel mai așteptat concurs de alergare din Straja s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute.
În cadrul acestui eveniment de la Straja – Lupeni, a avut loc și o drumeție organizată de Emil și Aldo Todoran, la care au participat câțiva copii de la ACS Străjerii Lupeni și voluntari de la Retezat SkyRace la ediția a 4-a.
Maraton Straja 2023 a avut voluntari harnici atât pe traseu la marcaj, cât și la amenajarea locului de desfășurare a evenimentului.
Modul în care au lucrat acești oameni alături de ACS Strajerii Lupeni a adus multe aprecieri din partea alergătorilor din toate zonele țării!
Astfel, a fost un sfârșit de săptămână fantastic, început cu o plimbare de seară la Crucea Eroilor Straja Lupeni, continuată cu aranjarea sălii, a kit-ului pentru concurenți.
Sâmbătă s-a verificat traseul prin Cheile Brăiței, oaspeții l-au văzut și pe ursul Baloo. Duminică, a fost ziua în care s-a dat startul la competiția Maraton Straja 2023, un eveniment extraordinar, unde ACS Stejarii au făcut parte din echipa voluntarilor condusă de către Georgeta Manolache.
„Mulțumesc mult tuturor pentru implicare, ajutor, și mă bucur că v-am cunoscut. Mulțumim pentru cazare unde ne-am simțit super bine, un loc unde am mâncat ca la mama acasă”, a fost mesajul celor care au făcut parte din eveniment.