Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a reluat seria lansărilor de carte, activități culturale întrerupte în ultimele luni din cauza situației dificile pe care o traversăm.
La sfârșitul lunii august, în curtea Bibliotecii Județene a avut loc lansarea unei lucrări importante, care se adaugă numeroaselor monografii ale așezărilor hunedorene. De această dată este vorba de volumul intitulat „Cristur. Monografie”, realizat de regretatul istoric Ioachim Lazăr în colaborare cu inginerul Ioan David. Volumul a apărut la Editura Karina din Deva în anul 2020 cu sprijinul unor sponsori generoși.
Lucrarea este o monografie cuprinzătoare și extrem de bine documentată a satului Cristur, o lucrare îndelung așteptată de locuitorii acestei străvechi așezări hunedorene.
Necesitatea realizării acestei monografii este foarte convingător și impresionant prezentată de către inginerul Ioan David, în prefața volumului, arătând că a încercat să facă ceva „împotriva uitării și a trecerii de neoprit a timpului”, iar acest lucru îl poate face doar cuvântul scris.
Realizarea unei monografii atât de ample, adevărată memorie a localității Cristur, a fost posibilă grație unei asidue munci de documentare, de cercetare și reproducere a documentelor de arhivă, de interpretare a acestora. Istoricul Ioachim Lazăr, plecat nu demult dintre noi, a realizat o amplă și minuțioasă cercetare, a adus la lumină numeroase documente inedite de arhivă legate de istoria veche și recentă a Cristurului. Numeroasele date din domeniile istoric, social, economic, cultural, religios, politic au concurat la realizarea unui document monografic extrem de valoros legat de satul Cristur. Această monografie impresionantă, de peste 500 de pagini, aduce informații clare, precise, bazate pe documente legate de această așezare.
Sumarul monografiei demonstrează faptul că lucrarea este o veritabilă carte de vizită a Cristurului, toți cei interesați – cristurenii în primul rând – putând găsi informații extrem de bogate, cele mai multe inedite, despre localitatea lor. De la primele dovezi arheologice de locuire pe teritoriul acestei localități și până la realitățile din zilele noastre, Cristurul ni se prezintă ca o așezare vie, cu oameni peste care au trecut necazuri și bucurii, dar care au știut să depășească toate încercările vieții. Nu în ultimul rând, Cristurul a fost și rămâne un spațiu al conviețuirii armonioase a celor două etnii, română și maghiară, care au înfruntat împreună vremurile, cu bucuriile și necazurile pe care le-au adus.
Ținuta grafică a monografiei este deosebită, materialul iconografic bogat fiind o adevărată oglindă a vieții locuitorilor din Cristur de-a lungul timpului.
Cu siguranță, toți cei care sunt legați de satul Cristur vor primi cu mare bucurie această impresionantă carte de vizită a îndrăgitei lor localități.
Ioan Sebastian BARA