Cataloage Confort Media
Cine mai sărbătoreşte azi ziua de 1 Decembrie? Răspuns: doar elevii şi militarii. Exact aceiaşi care, în urmă cu un sfert de veac, culegeau păpuşoii patriei. Anul acesta, până şi preşedintele României s-a plictisit de festivităţi, unde ar fi trebuit să rostească, folosind cuvintele lui puţine, în mână cu un pahar de şampanie, care oricum nu era din banii lui, un discurs în care era musai să amintească de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu.
Dar militarii, supăraţi că nu li se măresc soldele, au defilat şi ei cu plictis. Dascălii, şi ei supăraţi că au salarii mici, le-au spus elevilor să meargă la picnic, alături de părinţi. De aceea m-am mirat să aud că elevii de la Uricani vor să sărbătorească Ziua Naţională a României. Şi am acceptat cu un soi de rezervă ca în cadrul festivităţilor să-mi fie jucată piesa „Cină cu soarele sus”, în care se vorbea despre martiriul brâncovenilor. Piesa a fost pusă în scenă la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti şi la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova, având două distribuţii magnifice. De pildă, Constantin Brâncoveanu a fost întruchipat de actori precum Ilie Gheorghe, după părerea marelui regizor Robert Wilson, „unul din marii actori europeni”, şi Marius Bodochi. Reţinerea mea iniţială a fost risipită încă din timpul repetiţiilor, la care am participat, şi ca „regizor secund”, în cadrul proiectului „Educaţia-şansa unui viitor mai sigur”, coordonat de Asociaţia „Psitek” şi de Asociaţia „Şanse egale pentru integrare”, rolul de prim-regizor revenind doamnei profesoare Aurelia Hirghiduş, iniţiatoarea acestei manifestări. Manifestare în care micii actori din Uricani au dat dovadă de înţelegere a textului şi a dezideratelor actoriceşti, de pasiune şi de talent. Spectacolul – adaptat la posibilităţile copiilor şi prezentat în 26 noiembrie, orele 16, în holul mare al Şcolii nr. 2 din Uricani, în prezenţa a numeroşi elevi, părinţilor şi elevilor, a participanţilor la proiectul „Educaţia-şansa unui viitor mai sigur” – a fost unul viu, concurând pe alocuri cu spectacolele de la teatrele profesioniste menţionate. Dar cel mai important pentru micii şi marii spectatori a fost că s-a realizat o introspecţie în spectrul brâncovenesc, o punere în temă a celor mai mulţi cu o perioadă crâncenă din Istoria noastră (Din păcate, de trei mii de ani, peste noi „cad” numai perioade crâncene!) şi o ipostaziere a ideii că nu e o ruşine să fii patriot. Toată manifestaţia, care a durat mai bine de două ore, a cuprins şi alte moment memorabile: recitări din marii noştri poeţi, de la Eminescu la Nichita Stănescu, cântece patriotice, corul dirijat de prof. Hada, ca şi chitara lui inspirată, fiind la înălţime. Au fost premiaţi mai mulţi elevi participanţi la un concurs de desene pe teme patriotice… Ceea ce e iarăşi rar: ţara în care se fură pe apucate nu mai îşi premiază nici copiii merituoşi. În final, am fost onorat să mă fotografiez în mijlocul tinerilor elevi-actori, a elevilor participanţi la proiectul: „Educaţia – şansa unui viitor mai sigur”, să mă simt din nou profesor, scriitor şi român, şi să semnez aceste rânduri, având regretul că am ajuns să scriu singur despre piesele mele, şi cu tristeţe despre Ziua României.
Gheorghe TRUŢĂ
