Anul acesta, Ziua Internațională a Francofoniei, 20 martie, a fost marcată printr-o interesantă manifestare cultural-educativă organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara și Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria, în sala de conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria.
Ziua Internațională a Francofoniei ne dă de fiecare dată prilejul organizării unor manifestări culturale ce fac cunoscute cultura, civilizația, personalitățile din spațiul francofon, spațiu din care face parte și România.
Sub genericul „Napoleon – emblemă a istoriei universale”, a fost făcută o amplă și detaliată trecere în revistă a extraordinarei personalități a împăratului Franței, Napoleon I. Am ales această temă întrucât în anul 2019, la data de 15 august, se împlinesc 250 de ani de la nașterea lui Napoleon Bonaparte, personalitate legendară a istoriei Franței și a istoriei lumii, cel care a înrâurit decisiv istoria Europei în prima jumătate a secolului XIX.
În sală s-au aflat numeroși profesori și elevi, acestora fiindu-le prezentate informații care, poate, nu se studiază la orele de istorie. Ei au avut, astfel, ocazia de a cunoaște marile momente din viața lui Napoleon, de la nașterea în orașul corsican Ajaccio, până la cumplitul exil de pe Insula Sfânta Elena și moartea lui, la 5 mai 1821: anii de studiu la școlile militare, asediul Toulonului, campania din Italia și din Egipt, lovitura de la 18 Brumar 1799 și realizările extraordinare ca prim-consul, încoronarea ca împărat al Franței, marile bătălii (Arcole, Lodi, Rivoli, Austerlitz, Marengo, Wagram, Eylau, Friedland, Jena etc.), dramatica înfrângere din timpul campaniei din Rusia din 1812, Bătălia Națiunilor de la Leipzig, prima abdicare, exilul pe Insula Elba, reîntoarcerea și impresionantul „Zbor al vulturului”, Cele 100 de zile, înfrângerea de la Waterloo, dramaticul sfârșit de pe insula Sf. Elena, dar și glorioasa revenire în Domul Invalizilor de la Paris, în decembrie 1840, a rămășițelor sale pământești. Au fost prezentate pe larg marile reforme înfăptuite în Franța de către prim-consulul Bonaparte în cei patru ani ai Consulatului, locurile din Paris care păstrează memoria lui Napoleon, operele literare în care apar momente din epopeea napoleoniană, subiecte care au stârnit interesul celor prezenți în sală.
Și această activitate am organizat-o cu scopul de a impulsiona dragostea și interesul pentru lectură al elevilor, materialul informativ fiind însoțit și de prezentarea unor cărți despre Franța, despre Napoleon aflate în biblioteca noastră.
La finalul manifestării, publicului i-au fost adresate întrebări din prezentarea urmărită, cei care au dat răspunsuri corecte fiind răsplătiți cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană.
Pe holul Parcului de Afaceri din Simeria a putut fi admirată o expoziție cu reproduceri ale unor tablouri celebre semnate de pictori francezi începând cu epoca romantică, până la impresioniști.
Ioan Sebastian BARA