Conform datelor oficiale, procurorii DNA au prelungit din nou controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru Mircea Ioan Moloţ, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte, patru inculpaţi în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Măsura poate fi, însă, contestată în instanţă.
Cele 60 de zile se calculează începând din data de 2 noiembrie 2015, asta însemnând că măsura trece în anul 2016, până în data de 2 ianuarie. Pentru al cincilea inculpat în dosar, Robertto Patrick Venter, procurorii au prelungit controlul judiciar în 26 octombrie, iar contestaţia i-a fost respinsă. În perioada controlului judiciar, inculpaţii nu au voie să părăsească ţara, să ia legătura unii cu alţii sau cu martorii din dosar, să exercite profesia şi activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele.
Mai trebuie spus că, în data de 7 noiembrie 2015, se împlineşte un an de zile de la descinderea mascaţilor la CJ Hunedoara, la sedii de firme şi la domiciliul lui Mircea Ioan Moloţ. După audierile la DNA, inculpaţii au avut trei luni arest la domiciliu, apoi controlul judiciar.