Ministrul Petcu – supărat pe ministrul tehnocrat-liberal Grigorescu pentru lipsa stocurilor de...

Ministrul Petcu – supărat pe ministrul tehnocrat-liberal Grigorescu pentru lipsa stocurilor de cărbune. Minerii – supăraţi pe ministrul Petcu pentru lipsă de c…e în demiterea lui Nica, Melczer ş.a.

Timp de citire: 2 minute
După parcurgerea a şase zile de vârf de iarna cu vreme severă, Ministerul Energiei, Toma Petcu, spune că are consumul sub control, cu toate că avariile de la cele două grupuri ale termocentralei Turceni şi producția sub capacitate la Porţile de Fier şi centrala nucleară de la Cernavodă se simt.
Ministrul a acuzat ieri faptul că fostul Guvern nu a asigurat stocurile necesare de cărbune.
„Am observat în acest timp o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul guvern. În primul rând, stocurile de cărbune la centralele termoelectrice. Aici m-aş referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone. Cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcționare doar pentru patru zile. La CE Hunedoara avem la ora actuală în stocuri 30.000 de tone. Cu un consum zilnic de 6.100 de tone pe zi, asta înseamnă o funcționare de maxim patru zile. Pentru a stabili cum s-a ajuns la situația de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori, am dispus Corpului de control verificarea modului de pregătire a perioadei de iarnă în cele două complexe şi în Ministerul Energiei”, a menționat
ministrul la începutul şedinței de Guvern de joi.
Ministrul a menționat că este nevoie de mai mulți muncitori la muncă, mai ales la transport şi descărcare, la ambele complexe. Ministrul nu înțelege de ce complexele sunt tot timpul la limita stocului de cărbune şi vrea proceduri clare pentru aprovizionarea cu energie pe perioada de iarnă.
În cele şase zile de cod portocaliu şi galben, România a înregistrat valori de consum istorice atât la gaze naturale cât şi la energie electrică,  sistemul funcționând la capacitatea lui maximă.
„Față de guvernul anterior, guvernul actual analizează măsuri suplimentare pentru gestionarea eficientă a unor perioade similare, de altfel prognozate, şi prin inițierea unor acte legislative menite să asigure securitatea şi integritatea Sistemului Energetic Național în astfel de condiții”, a transmis ministerul care vrea să formeze un grup specializat pentru gestionarea situațiilor de acest fel cu specialişti din Ministerul Economiei şi Energiei. În replică, fostul ministru al Energiei a menționat că toată situația stocurilor de cărbune era cunoscută în minister, existând rapoarte în acest sens.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii