Luptătorii de la CSȘ Petroșani pregătiți de Gheorghe Răducu și Cristian Popa au participat la Campionatul Național de Lupte pe plajă pentru copii dotat cu trofeul CUPA CALATIS. La categoria 50 de kilograme, copii, Alexandra Vasile s-a clasat pe primul loc, iar Anamaria Borbely pe locul al treilea. Un loc doi la categoria +60 de kilograme a obținut Bogdan Csizer, același loc a obținut și Denisa Pingert dar la categoria de greutate 40 de kilograme. La categoria 70 de kilograme, Vasile Chivari s-a clasat pe locul al treilea, iar Ionuț Borbely pe locul șapte. “Sunt foarte mulțumit de aceste rezultate, cu toate că știu că se putea și mai bine. Adevărul este că astfel de concursuri pe plajă sunt mai dificile decât cele în sală cu care noi suntem obișnuiți de atâta vreme. Și alți sportivi din județ au obținut rezultate bune. A mai obținut o medalie de bronz un junior de la Hunedoara și un loc trei la cadeți un sportiv din Petrila. Îi felicit și sper să o țină tot așa”,a spus Gheorghe Răducu, cel care este și președintele Asociației Județene de Lupte Libere Hunedoara.
Loredana JUGLEA