Conform site-ului corvinul1921.ro, în ședința de organizare a meciului FC Hunedoara – ASU Poli Timișoara, s-au analizat măsurile de securitate necesare unei bune desfășurări a evenimentului sportiv care va avea loc pe stadionul hunedorean. S-a decis astfel ca in ziua meciului accesul auto să fie strict interzis în incinta stadionului “Michael Klein”. Fac excepție autospecialele Ambulanței,Pompierilor și forțelor de ordine, precum și autocarele cu care se vor deplasa suporterii timișoreni. Poarta de acces în perimetrul stadionului dinspre bulevardul Mihai Viteazu va fi închisă și păzită de către forțele de ordine detașate la eveniment. Drept urmare, îi invităm pe toți cei care au legătură cu acest meci de fotbal să i-a în calcul deplasarea pietonală înspre și dinspre stadion.
Loredana JUGLEA