Mama gimnastei Asiana Peng / Reclamă FRG la autorităţi

Mama gimnastei Asiana Peng / Reclamă FRG la autorităţi

Timp de citire: 3 minute

Silvana Peng, mama gimnastei Asiana Peng, crescută în Valea Jiului şi legitimată la CNS „Cetate” Deva, a solicitat autorităţilor sportive competente analizarea motivelor pentru care fiica sa a fost dată afară de FRG, din Lotul Naţional al României, la finalul săptămânii trecute. Mama sportivei a cerut şi „anchetarea şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în legătură cu indemnizaţia de performanţă a fiicei sale în perioada de trei ani în care a făcut parte din Lotul Naţional”.

Într-o perioadă în care gimnastica feminină românească strânge rândurile după rezultatele modeste de la Campionatul Mondial din Scoţia, Federaţia Română de Gimnastică este reclamată la autorităţi de mama unei sportive din Lotul Naţional. Silvana Peng, mama de origine română a gimnastei româno-chineze Asiana Peng, a solicitat autorităţilor sportive competente analizarea situaţiei fiicei sale, dată afară din Lotul Naţional, la finalul săptămânii. Mama gimnastei care a activat şi la CSŞ Petroşani, dar care este acum legitimată la CNS „Cetate” Deva a trimis adrese oficiale la Ministerului Tineretului şi Sportului şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român în care solicită analiza cazului fiicei sale.

„Subsemnata, Peng Silvana-Maria, …, mama gimnastei de performanţă, Asiana Peng, fostă componentă a Lotului Naţional de la Izvorani, zburată din lot în data de 18 decembrie 2015, prin prezenta rog: analiza cazului şi încadrarea fiicei mele în învăţământ preuniversitar la un liceu în Bucureşti….; analiza, anchetarea şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în legătură cu indemnizaţia de performanţă a fiicei mele în perioada de trei ani, în care a făcut parte din Lotul Naţional de gimnastică feminină al României; analiza întregii activităţi a FRG în perioada 27 decembrie 2012 – 16 decembrie 2015, în legătură cu întregul colectiv de sportive şi antrenori aflat la Izvorani sub coordonarea FRG”, se arată în adresele trimise de Silvana Peng autorităţilor.

Silvana Peng şi-a însoţit reclamaţiile şi de o scrisoare în care aduce acuzaţii grave unor antrenori din colectivul tehnic al Lotului Naţional. Mama gimnastei susţine că fiica ei ar fi fost nedreptăţită şi ar fi fost nesusţinută pentru creşterea gradului de dificultate al exerciţiilor. „FRG nu a controlat activitatea antrenorilor Adela Popa şi Ioan Coroiu (ambii de la CNS Cetate Deva – n.r.), cum au prestat dânşii la antrenamente şi cum au lucrat la moralul echipei. FRG a ignorat plângerile mai multor părinţi ai gimnastelor efectuate în nenumărate rânduri atât verbal, cat şi prin e-mail… Nu ştiu din ce motive, antrenori de bază au fost Adela Popa cu alţii, fapt care a dus la lipsa creşterii dificultăţii şi execuţiei, la nenumărate presiuni şi tratament diferenţiat permanent, fapte care au determinat mai multe gimnaste cu mare potenţial să fie demoralizate. În ultimele 2-3 luni, antrenorii Adela Popa şi Coroiu Ioan au pus permanent presiuni nepotrivite pentru o gimnasta de performanţă pe Asiana Peng, având ca rezultat demoralizarea şi influenţarea negativă a viitorului gimnastei… Cred că FRG şi oamenii de valoare din gimnastica românească sunt de acord că trimiţând-o pe fiica mea în altă parte este o continuare a demoralizării. Ca părinte de gimnastă de performanţă, vă rog să luaţi măsuri benefice pentru gimnastica românească şi, în acelaşi timp, pentru fiica mea”, scrie mama gimnastei Asiana Peng.

Rămâne de văzut care vor fi rezultatele investigaţiilor forurilor competente şi care vor fi reacţiile antrenorilor Adela Popa şi Ioan Coroiu, recunoscuţi pentru competenţa şi profesionalismul lor.

Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii