Poetul Laurian Stănchescu organizează mâine, 10 mai, ora 11:00, în fața statuii lui Decebal din centrul orașului Deva, comemorarea lui Avram Iancu, pe care îl consideră „păstrătorul patriotismului absolut și a românismului luminat, memoria sa trebuie sanctificată prin fapte sublime cu anvergură universală”.
Avram Iancu este proclamat „Erou al Naţiunii Române”. „Pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, fostul conducător al revoluţiei române din 1848-1849 din Transilvania este declarat «Erou al Naţiunii Române»”, aşa prevede Legea promulgată anul trecut de preşedintele Klaus Iohannis după ce iniţial a retrimis-o în parlament, spre reexaminare, criticând procedura prin care a fost realizat acest demers.
Alina PIPAN