Lupte libere / Hunedorenii încheie anul cu fruntea sus

Lupte libere / Hunedorenii încheie anul cu fruntea sus

Timp de citire: un minut

Greu încercați în plină pandemie, luptătorii de la CSȘ Petroșni și Cetate Deva au reușit să încheie anul cu medalii.

 

Sportivii secției de lupte a L. P. S. „Cetate” Deva și cei de la CSȘ Petroșani ne-au făcut o nouă bucurie. Luptătorii (fete și băieți) au participat în perioada 27-29 noiembrie la finala Campionatului Național de lupte cadeți (15–17 ani) și U23/ seniori(18-23 ani), competiție ce s-a desfășurat în municipiul Constanța.

Așa cum ne-au obișnuit la fiecare competiție să urce pe podium, și de această dată, luptătorii au demonstrat că sunt printre cei mai buni și că locul lor este pe podiumul de premiere.

Iată care sunt medaliații ce au adus bucurie:

Denisa Fodor, U23/seniori – locul doi, Iana Alexandra Maria, cadete – locul trei.

Alexandra Chiș de la CSȘ Petroșani s-a clasat pe locul doi, la senioare, la categoria 76 de kg.
S-au mai clasat pe locurile onorante Andreea Bocănici, Andreea Vraci, Darius Toth, Andrei Miklos, Sara Bichescu, Roxana Scornea.

În cadrul acestei competiții au participat peste 500 de sportivi legitimați de la toate cluburile de lupte din țară

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii